Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cunoscutul artist Goran Bregović va concerta la Sfântu Gheorghe pe 15 iunie

Cunoscutul artist Goran Bregović va concerta la Sfântu Gheorghe pe 15 iunie
Foto: Sursa fotoȘ covasnamedia.ro

Publicat de Corina Muntean, 5 iunie 2018, 15:56

Spectacolul se va desfășura pe stadionul municipal din Sfântu Gheorghe şi va fi prefaţat, printre altele, de concertul formaţiei Carla’s Dreams.

Bregović va prezenta piese de pe albumul său lansat la sfârşitul anului trecut, „Three Letters from Sarajevo”, dar și majoritatea hiturilor care l-au făcut celebru.

Organizatorii au precizat că, în urma numeroaselor solicitări, au lărgit zona de pe gazon dedicată spectactorilor cu bilete în picioare, menţionând că şi spectatorii care vor avea bilete în tribune vor avea acces pe gazon dacă vor dori să danseze.

Aceştia au anunţat, totodată, câteva reguli care vor trebui respectate, una dintre acestea fiind interdicţia de a se intra cu pantofi cu tocuri pe pista de alergare şi pe gazon.

Potrivit acestora până în prezent au fost vândute peste 3000 de bilete, iar acestea pot fi achiziţionate în continuare, inclusiv în ziua concertului.

Evenimentul este organizat de cotidianul local “Observatorul de Covasna”, cu prilejul aniversării a 15 ani de existenţă.

Mara Deleanu

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș
Eveniment joi, 22 octombrie 2026, 13:58

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș

Municipiul Târgu Mureș va găzdui, în perioada 8–9 iunie 2027, cea de-a doua ediție a Forumului Forțelor pentru Operații Speciale din...

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș
Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 14:07

Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe

Interesul publicului pentru acest eveniment este foarte mare. Cele peste 1.000 de locuri gratuite, oferite pentru zilele porților deschise...

Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe
Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 13:00

Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956

Vineri sunt programate la Sfântu Gheorghe mai multe evenimente: depuneri de coroane de flori în mai multe locații din municipiu, dar și...

Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956
Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 12:15

Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu

Patru persoane au fost rănite şi sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în urma unui...

Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 10:17

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă de la Păltiniş Arena, pe 7 noiembrie

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă udă va fi organizat în 7 noiembrie, în staţiunea Păltiniş, participarea fiind gratuită pentru...

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă de la Păltiniş Arena, pe 7 noiembrie
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 08:08

Trei locuințe cuprinse de incendiu la Gălăuțaș, Harghita

Trei locuințe din localitatea Gălăuțaș, județul Harghita, au fost cuprinse de un incendiu izbucnit în această dimineață. Flăcările au...

Trei locuințe cuprinse de incendiu la Gălăuțaș, Harghita
Eveniment marți, 20 octombrie 2026, 11:00

Magie de Hallooween și concurs foto la Zoo Târgu Mureș

Sâmbătă, între orele 19:00 și 23:00, porțile instituției se vor deschide pentru o seară plină de mister, magie și educație ecologică,...

Magie de Hallooween și concurs foto la Zoo Târgu Mureș
Eveniment marți, 20 octombrie 2026, 08:44

Mureș: Accident cu un mort și un rănit grav, la Saschiz

O femeie a murit și o alta a fost grav rănită, în urma unui accident rutier petrecut, aseară, în Saschiz, județul Mureș. Ambele victime se...

Mureș: Accident cu un mort și un rănit grav, la Saschiz