Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

De mâine se strică vremea

De mâine se strică vremea
Foto: Agerpres

Publicat de Rotar Mirela, 15 martie 2025, 09:33

ANM a emis Cod Galben de instabilitate atmosfericã și cantitãţi de apã însemnate, intensificãri ale vântului, respective precipitaţii mixte și rãcire accentuată a vremii, valabil până luni, la ora 18.

Astăzi, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, precum şi la munte vor fi perioade cu averse, pe alocuri însoţite de descãrcãri electrice şi intensificãri temporare ale vântului. Îndeosebi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, vor fi cantitãţi de apã de 15-25 l/mp şi local de peste 40 l/mp. Izolat va cãdea grindinã.

Mâine şi luni, în cea mai mare parte a ţãrii, vor fi precipitaţii, local însemnate cantitativ, şi intensificãri ale vântului. Treptat, vremea va intra într-un proces de rãcire, astfel cã la început la munte, apoi şi în nordul şi centrul ţãrii, ploile se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare.

Tot un Cod Galben, dar de vânt puternic, este valabil până diseară, la ora 20, în mai multe județe, inclusiv în zone din Mureș, Covasna, Harghita și Brașov. Vântul va avea intensificãri cu viteze de 50-60 km/h şi izolat de 70 km/h. La altitudini mari, de peste 1700 m, rafalele vor fi și de 110 km/h.

Autor: Vlad Amariei

Sursa: CMRSb

Circulaţia rutieră se închide complet pe Transalpina, DN 67C, pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului
Meteo & Trafic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:55

Circulaţia rutieră se închide complet pe Transalpina, DN 67C, pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului

Circulaţia rutieră se închide complet, de la această oră, pe Transalpina, DN 67C, pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului, din cauza...

Circulaţia rutieră se închide complet pe Transalpina, DN 67C, pe tronsonul dintre Rânca şi Obârşia Lotrului
Condiţiile meteo nefavorabile închid temporar circulaţia pe Transfăgărăşan
Meteo & Trafic marți, 27 octombrie 2026, 19:40

Condiţiile meteo nefavorabile închid temporar circulaţia pe Transfăgărăşan

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C) a fost închisă, începând de astăzi, ora 18:00, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, din...

Condiţiile meteo nefavorabile închid temporar circulaţia pe Transfăgărăşan
Se anunță ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz
Meteo & Trafic luni, 26 octombrie 2026, 10:50

Se anunță ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz

Meteorologii au emis, azi, o informare în care arată că vor fi precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la peste 1.500 metri. Conform...

Se anunță ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz
Sibiu: Restricţii de trafic sâmbătă spre Păltiniş
Meteo & Trafic joi, 22 octombrie 2026, 15:42

Sibiu: Restricţii de trafic sâmbătă spre Păltiniş

Circulaţia pe DJ 106A, pe drumul dintre Sibiu şi staţiunea Păltiniş, va fi restricţionată sâmbătă, 24 octombrie, pe tronsonul Pensiunea Mai...

Sibiu: Restricţii de trafic sâmbătă spre Păltiniş
Meteo & Trafic duminică, 18 octombrie 2026, 10:59

Vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei

Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse în estul regiunii și local în rest, se vor semnala ploi, iar la munte la altitudini de peste...

Vremea va fi ușor mai rece decât normalul termic al perioadei
Meteo & Trafic vineri, 16 octombrie 2026, 08:24

Primul episod de iarnă autentică s-a înregistrat la Poiana Brașov, unde a nins abundent

Primul episod de iarnă autentică s-a înregistrat la Poiana Brașov, unde a nins abundent. Mai multe imagini distribuite pe rețelele de...

Primul episod de iarnă autentică s-a înregistrat la Poiana Brașov, unde a nins abundent
Meteo & Trafic luni, 12 octombrie 2026, 11:20

Actualizare ANM

Meteorologii au actualizat, în această dimineaţă, codul galben de ploi, care a intrat în vigoare în urmă cu două ore. Astfel, câteva judeţe...

Actualizare ANM
Meteo & Trafic duminică, 11 octombrie 2026, 10:40

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de mâine de la ora...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa