Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Decizie istorică de listare a Hidroelectrica

Decizie istorică de listare a Hidroelectrica
Foto: Logo

Publicat de Uifalean Cristian, 23 iunie 2023, 19:00 / actualizat: 23 iunie 2023, 20:05

Asociaţia Administratorilor de Fonduri salută decizia istorică de listare a Hidroelectrica, prin vânzarea unui pachet de acţiuni deţinute de Fondul Proprietatea.

Preşedintele Asociaţiei, Horia Gustă, spune că listarea este o oportunitate uriaşă de dezvoltare pentru Bursa de Valori Bucureşti care îşi consolidează astfel intrarea în liga mare a pieţelor financiare europene. În plus, prezenţa companiei pe bursă va atrage în România resurse importante de bani şi mari fonduri de investiţii din toată lumea.

În total, compania se aşteaptă la o capitalizare de aproape 10 miliarde de euro, declară preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan Badea:

Intenţia companiei, pe lângă consolidarea şi creşterea performanţei din punct de vedere financiar, este să aibă şi o creştere organică. După acest proces de IPO, sigur că ne vom focusa pe ceea ce înseamnă zona de investiţii, pe ceea ce înseamnă zona de creştere a activităţii de furnizare, astfel încât nu numai să avem rezultatele de până acum, dar să avem şi o creştere pentru că, aşa cum arată Hidroelectrica astăzi, ca cel mai mare producător de energie din România, o energie sută la sută verde, are şi o serie de oportunităţi generate de tranziţia energetică şi dorim să fim principalul pilon care să asigure această tranziţie energetică.”

Hidroelectrica nu este numai cel mai mare producător de energie din ţară, ci a devenit, în ultimul an, şi unul dintre cei mai mari furnizori pentru consumatorii casnici. Aceasta, după ce foarte mulţi români şi-au transferat contractele pentru tarife mai mici la curent. 

Cu o cifră de afaceri de 9,2 miliarde de lei și un profit net de 4,4 miliarde în 2022 Hidroelectrica este una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de sud-est și cel mai mare producător de energie electrică din regiune.

Este evident și cel mai mare producător de energie electrică din România cu o producție în an mediu hidrologic de peste 17 terrawatti oră, Hidroelectrica furnizând în jur de 30% din producția totală a țării în funcție de condițiile hidrologice din anul respectiv.

Compania a câștigat rapid o cotă de piață importantă și în domeniul furnizării de energie electrică pentru clienții finali, înregistrând anul trecut o cotă de 8% după ce în 2021 aceasta era la puțin peste 2%, iar în 2020 numai un procent.

Hidroelectrica este în prezent furnizor de electricitate pentru sute de mii de clienți casnici și industriali și produce energie prin exploatarea 187 de hidrocentrale și microhidrocentrale respectiv 36 de turbine eoliene. Pentru acest an Hidroelectrica se așteaptă la un profit net în scădere până la 3,6 miliarde de lei, dar la venituri mai mari de aproximativ 11,6 miliarde de lei.

Conform unui raport de analiză al Goldring, în ultimii trei ani profitul companiei a crescut de trei ori, iar veniturile de 2,5 ori, fiind distribuite acționarilor dividende în valoare totală de 12,5 miliarde de lei.

Sursa: RRA

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:37

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă

Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la sistemul energetic naţional, vineri, 6 noiembrie, după ce, în urma...

Au fost întrunite condiţiile minime necesare pentru pornirea Unităţii 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă
Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
Economic miercuri, 4 noiembrie 2026, 14:04

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate

Potrivit datelor platformei de recrutare eJobs, de la începutul anului au fost publicate peste 170.000 de oferte de muncă, dintre care aproape...

Companiile din România caută angajați în vânzări, logistică și contabilitate
black-friday
Economic luni, 2 noiembrie 2026, 15:12

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediţiei din acest an a ‘Black Friday’, iar peste o treime vizează...

Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026
Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:28

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025

A fost eliminată aplicarea de două ori a procentajului corespunzător gradului de calamitate, iar sprijinul va fi calculat în funcție de...

Guvernul a modificat formula de calcul a despăgubirilor pentru fermierii ale căror culturi de porumb și floarea soarelui au fost afectate de seceta din 2025
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:25

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie

Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a...

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie
Economic sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:48

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni, până la 1 februarie anul viitor, a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor...

Guvernul a aprobat prelungirea cu trei luni a duratei situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 16:53

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană

Preţurile la energia electrică pentru consumatorii casnici au crescut în România cu aproape 52 la sută în prima jumătate a anului față de...

România, cea mai mare creștere a prețurilor la energia electrică și gaze din Uniunea Europeană
Economic vineri, 30 octombrie 2026, 08:00

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an

Guvernul aprobă astăzi prima rectificare bugetară din acest an, cu suplimentări de fonduri pentru sănătate, agricultură, pensii, salarii,...

Guvernul aprobă prima rectificare bugetară din acest an