Descoperire arheologică la „Dâmbul Cetății” – Păuleni-Ciuc
Publicat de Rotar Mirela, 7 octombrie 2026, 13:48
Campania arheologică din 2026 de la Păuleni-Ciuc a început cu o descoperire din prima zi, informează Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Arheologii au reluat săpăturile în situl de pe Dâmbul Cetății, iar prima descoperire din acest an este o mică statuetă antropomorfă (idol feminin), din Eneolitic, aparținând culturii Cucuteni (4500-4050 î. Hr.).
Modelată din două bucăți de lut lipite, statueta a fost apoi arsă. Condițiile de mediu au făcut ca aceasta să se crape în zona lipiturii, precizează sursa. Datorită artei modelării obiectelor din lut, cucutenienii sunt cunoscuți ca fiind cei mai iscusiți meșteri ai Europei eneolitice.
Situl arheologic se află în apropierea satului Șoimeni, comuna Păuleni-Ciuc, județul Harghita, în locul numit de localnici Dâmbul Cetății. Primele informații despre sit datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acesta este unul dintre cele mai importante și complexe situri arheologice din Transilvania.
Săpăturile sistematice realizate de-a lungul deceniilor au scos la iveală locuințe, unelte, arme, obiecte de cult și o cantitate impresionantă de ceramică pictată, oferind istoricilor detalii prețioase despre comunitățile preistorice din zona depresionară a Ciucului.
Săpăturile se realizează cu finanțare din partea Ministerului Culturii, din Programul național de finanțare a cercetării arheologice sistematice 2026.
Autor: Cosmina Nicoară