Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Din 1 iulie se scumpesc apa potabilă și canalizarea în jud. Covasna

Din 1 iulie se scumpesc apa potabilă și canalizarea în jud. Covasna

Publicat de Rotar Mirela, 29 iunie 2026, 14:36

Tarifele la apă potabilă şi canalizare vor fi majorate începând cu data de 1 iulie, ajustarea având ca scop atât acoperirea inflaţiei, cât şi alimentarea unui fond de investiţii destinat modernizării şi extinderii infrastructurii,

Operatorul regional de apă al judeţului Covasna, Hydrokov SA., informează că tariful pentru apa potabilă va creşte de la 9,60 lei/mc la 10,76 lei/mc, iar cel pentru serviciul de canalizare, de la 6,74 lei/mc la 7,55 lei/mc. Prin urmare, apa potabilă se va scumpi cu 1,16 lei/mc, iar serviciul de canalizare cu 0,81 lei/mc.

Conducerea companiei a precizat că aplicarea noilor tarife, programată iniţial pentru luna aprilie, a fost amânată până la 1 iulie, când va fi majorat şi salariul minim, astfel încât impactul asupra consumatorilor să fie mai redus.

Potrivit sursei citate, profitul Hydrokov este reinvestit integral în dezvoltarea infrastructurii de apă şi canalizare, nefiind distribuite dividende către autorităţile locale acţionare.

Sursa: RRA

Bărbat din Târgu Mureș, reţinut după ce a împuşcat mortal o pisică cu o armă cu aer comprimat
Social vineri, 14 august 2026, 17:38

Bărbat din Târgu Mureș, reţinut după ce a împuşcat mortal o pisică cu o armă cu aer comprimat

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Târgu Mureş, a fost reţinut de poliţişti după ce a ucis o pisică prin împuşcare,...

Bărbat din Târgu Mureș, reţinut după ce a împuşcat mortal o pisică cu o armă cu aer comprimat
Câine salvat de polițiștii harghiteni
Social vineri, 14 august 2026, 16:28

Câine salvat de polițiștii harghiteni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc au fost sesizați, în această dimineață, cu privire la faptul că, pe strada...

Câine salvat de polițiștii harghiteni
A fost gasit trupul neînsuflețit al turistului britanic disparut în Munții Bucegi în noiembrie 2025
Social vineri, 14 august 2026, 15:50

A fost gasit trupul neînsuflețit al turistului britanic disparut în Munții Bucegi în noiembrie 2025

După mai multe luni de căutări, în Munții Bucegi a fost găsit trupul neînsuflețit al lui George, tânărul britanic dispărut la finalul...

A fost gasit trupul neînsuflețit al turistului britanic disparut în Munții Bucegi în noiembrie 2025
Autorităţile nu găsesc drona prăbuşită la Tulcea
Social vineri, 14 august 2026, 15:45

Autorităţile nu găsesc drona prăbuşită la Tulcea

Aceasta s-ar fi prăbușit în localitatea Luncaviţa, la 5 km de frontiera cu Ucraina. Într-un prim comunicat, MApN-ul spune că această dronă a...

Autorităţile nu găsesc drona prăbuşită la Tulcea
Social vineri, 14 august 2026, 15:39

Peste 700 de consumatori din Sfântu Gheorghe, nealimentaţi cu gaze naturale

Peste 700 de consumatori din municipiul Sfântu Gheorghe au rămas, azi, fără alimentare cu gaze naturale, în urma unei defecţiuni la sistemul de...

Peste 700 de consumatori din Sfântu Gheorghe, nealimentaţi cu gaze naturale
Social vineri, 14 august 2026, 15:39

Covasna: Peste 2.850 de persoane au semnat petiţia ‘Salvaţi-ne de numărul excesiv de urşi!’

Peste 2.850 de persoane au semnat petiţia ‘Salvaţi-ne de numărul excesiv de urşi!’, lansată săptămâna trecută la Sfântu...

Covasna: Peste 2.850 de persoane au semnat petiţia ‘Salvaţi-ne de numărul excesiv de urşi!’
Social vineri, 14 august 2026, 12:58

Șoferul care a accidentat mortal doi tineri pe strada Mureșenilor din Brașov a fost reținut pentru 24 de ore

Bărbatul se află în arestul IPJ Brașov încă de aseară, de la ora 23.00. Șoferul este acuzat de ucidere din culpă și vătămare corporală...

Șoferul care a accidentat mortal doi tineri pe strada Mureșenilor din Brașov a fost reținut pentru 24 de ore
Social vineri, 14 august 2026, 12:53

Tulcea: Dronă prăbuşită în comuna Luncaviţa

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta din judeţul Tulcea a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112...

Tulcea: Dronă prăbuşită în comuna Luncaviţa