Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Directorii școlilor mureșene, rugați să se implice mai mult în campania de vaccinare

Radio România Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 29 aprilie 2021, 13:40

La aproape o lună de la începerea campaniei Ministerului Educației „Vaccinare și testare pentru învățare!” mai puțin de jumătate din profesori au fost vaccinați.

Campania s-a încheiat astăzi, iar scopul a fost informarea elevilor, cadrelor didactice si a părinților, cu privire la importanța vaccinării personalului din învățământ și testarea elevilor și a angajaților din sistemul de învățământ, în cazul prezentării unor simptome specifice și a situațiilor în care au fost contacți ai unor cazuri confirmate de infectare.

Secretarul de Stat în Ministerul Educației, Radu Gheorghe Szekely:

Am prioritizat personalul din învățământ și stăm destul de bine. Cam 155.000 de colegi de-ai noștri s-au vaccinat până în acest moment cel puțin cu prima doză, la nivel național, deci aproximativ jumătate. Însă acel entuziasm inițial a scăzut, situația stagnează. În momentul de față avem câteva zeci de colegi săptămânal care se înscriu în platformă sau se prezintă pur și simplu la centrele de vaccinare, pentru că nici înscrierea nu mai e necesară în momentul de față, putem merge să ne vaccinăm în curând și la medicii de familie.

Inspectorul școlar general al județului Mureș, Sabin Pășcan, este nemulțumit de procentul de profesori mureșeni vaccinați:

La nivelul județului Mureș, 44,49% din cadrele didactice s-au vaccinat, 48,20% din personalul didactic auxiliar și 34,57% din personalul nedidactic au urmat același proces. Procentul nu este mulțumitor. Vaccinarea este primul și singurul pas spre normalitate.

Subprefectul județului Mureș, Lucia Hang, a subliniat că profesorii au avut parte o atenție deosebită din partea autorităților, pentru a se vaccina:

Județul Mureș a răspuns rapid și eficient dorinței cadrelor didactice de a se vaccina, prin deschiderea în luna martie a două centre de vaccinare dedicate personalului din învățământ. În același timp, astăzi regăsim locuri disponibile și locuri pe listele de așteptare în cele 19 centre de vaccinare din județul Mureș. Acest lucru înseamnă că, în cele mai multe cazuri, în decurs de câteva zile de la programare, populația are ocazia de a se vaccina, având un timp de așteptare foarte scurt.

Vaccinarea personalului din învățământ a fost dezbătută astăzi la Târgu Mureș, în cadrul unui eveniment la care au participat și directorii școlilor mureșene, în sistem de videoconferință.

Raluca Creț

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Aproximativ 100  de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București
Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 12:43

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar

Liga Studenților atrage atenția că numeroși studenți au avut dificultăți în găsirea unui loc de cazare, odată cu intrarea în reparații a...

Chiriile au explodat la Tg. Mureș odată cu noul an universitar
Social marți, 15 septembrie 2026, 09:23

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului

Ei sunt nemulțumiți de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină şi de măsurile care duc la sacrificarea animalelor şi la interzicerea...

Crescătorii de ovine şi caprine protestează, azi, în faţa sediului Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 07:48

Două alerte, azi noapte, în Tulcea

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit azi-noapte două mesaje RO-ALERT, pe fondul atacurilor ruseşti cu drone asupra porturilor ucrainene...

Două alerte, azi noapte, în Tulcea
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională

Târgu Mureș va deveni, timp de cinci zile, un important punct de întâlnire pentru tinerii dirijori din întreaga lume. În perioada 21–25...

40 de dirijori din 20 de țări vin la Târgu Mureș pentru o competiție internațională
Social luni, 14 septembrie 2026, 16:00

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți

Cu toate că ucenicia la locul de muncă a fost legiferată cu aproape 20 de ani în urmă, blocajele legislative și reticența angajatorilor...

Angajatorii, reticenți în accesarea programelor de ucenicie pentru adulți