Discuţii despre noua listă de medicamente compensate
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a discutat azi cu reprezentanţii industriei farmaceutice despre noua listă de medicamente compensate.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, Nicolăescu le-a transmis reprezentanţilor industriei farmaceutice intenţia de a reactualiza semestrial în 2014 şi trimestrial în 2015 lista de medicamente, conform reglementărilor europene.
Şi asta pentru ca pacienţii români să poată beneficia de tratamentele inovatoare de care au nevoie.
De asemenea, Nicolăescu a comunicat intenţia ministerului de a înfiinţa, în partea a doua a anului, o structură de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea unei organizări mai eficiente a procesului de revizuire a listei de medicamente compensate.
În cadrul întâlnirii, ministrul a mai transmis industriei farmaceutice intenţia de a interzice pe o perioadă de 6 luni exporturile paralele pentru medicamentele aflate în noua listă de compensate, până la intrarea în vigoare a tuturor măsurilor propuse pentru ca procesul de reformă să fie coerent.
Agerpres
Sursa: jurnalul.ro