Documentar: Murătorile din Orșova (Mureș)

Murătorile din satul Orșova, comuna mureșeană Gurghiu, care oferă gospodinelor saramura gata preparată încă din timpuri străvechi, ar putea ascunde un sit preistoric de exploatare a sării, cel puțin similar celui de la Băile Figa, în zona Beclean.

Gospodinele din sat spun că se duc la izvor, la marginea satului, către Gurghiu, și aduc saramura gata preparată pentru murături, pentru a pune carnea atunci când taie porcul, dar și pentru a face ciorbe. Femeile susțin că sarea are o concentrație extrem de mare, întrucât, după ce aduc apa de la izvor, o pun în oală și o lasă un timp pe sobă și constată că stratul de sare care se depune este până la jumătatea vasului. Apa astfel rezultată este foarte limpede și este folosită la gătit.

”De când ne știm sarea există aici, ne-am născut aici cu sarea. Sunt mai multe izvoare, de la intrarea în sat spre Gurghiu sunt mai multe porțiuni. Într-o anumită parte a satului și fântânile sunt sărate, dar nu au așa concentrație ca la murătoare. Când aducem saramura, punem castraveții, îi lăsăm să ia sare, apoi îi punem la murat. La fel și la varză și la carnea de porc, când tăiem porcul. Mergem cu găleata, punem în bidoane și aducem saramura. Cred că e mai sănătoasă decât sarea din magazin. Dar n-am de unde să știu, pentru că n-am cumpărat niciodată sare”, a spus Ruxandra Gliga.

Pe lângă murături, săratul cărnii sau gătit, oamenii din sat folosesc sarea care se scurge de pe dealuri pentru a se trata de reumatism, iar bulgării de sare pe care îi pot disloca cu ușurință de pe dealuri sunt aduși pentru vite.

”Murătoarea e limpede, e bună, o folosim la toate cele, la mâncare, la animale. Am 74 de ani și așa m-am născut cu ea și așa am știut-o. Înainte erau 4 fântâni și oamenii mergeam miercurea și vinerea la murătoare, pentru că era anume un om care mergea și descuia fântânile. Și acum au făcut o căsulie, dar numai la una și asta o folosim toți. Celelalte căsulii s-au ruinat și nu mai sunt. Acum murătoarea pe care o avem ajunge la tăt satul, dar când se taie porcii e mai aglomerată. Dar atunci oamenii se duc și la izvoarele unde au fost mai demult căsulii și-și iau de acolo. Dar apă sărată este din belșug, nu o secat niciodată”, povestește Morar Carolina.

Cercetările preliminare în siturile de la Sărățeni, Orșova, Jabenița și Sovata (județul Mureș), Corund, Praid și Comănești (județul Harghita), în cadrul Proiectului SAMARIS, pe care îl derulează Muzeul Județean Mureș, împreună cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, condus de dr. Valerii Kavruk, care are experiență în privința descoperirii unor astfel de situri în zona orașului Beclean, au arătat că acestea întrunesc condițiile necesare pentru a fi clasate ca monumente istorice.

”La Orșova, la marginea satului, există două râpe, cu apariții saline la suprafață și printre aceste apariții saline există multe elemente care provin de la instalații de lemn, care, după toate probabilitățile, au fost utilizate la exploatarea sării. La ora actuală ne este absolut clar că toate manifestările pe care le-am văzut acolo sunt de origine antropică, ceea ce nu știm e din ce perioadă datează. Pentru că nu putem defini vârsta unui obiect de lemn dacă nu este asociat cu alte artefacte. (…) Noi am descoperit pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud situri asemănătoare și tot așa nu existau, cum se întâmplă de obicei, la suprafață elemente ceramice sau alte obiecte care ne permit din prima să spunem din ce epocă datează. Numai după ce am prelevat probe și le-am trimis la laboratoare de datare cu metoda Carbon 14 (C14) și dendrocronologică am obținut date care ne-au permis să le datăm cronologic. În cazul de la Beclean, Epoca Bronzului și Epoca Fierului — lucru pe care urmează să îl facem și la Orșova. Este un sit arheologic și unul dintre scopurile proiectului nostru este să prelevăm date relevante care să ne permită să încadrăm acest sit cu maximă exactitate posibilă”, a declarat Valerii Kavruc, directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Arheologul a arătat că scopul principal la proiectului SAMARIS este ca aceste situri să capete protecție juridică, întrucât ele nu există din punct de vedere juridic.

”Partea academică, de cercetare este foarte importantă, însă noi, dacă am începe cu proiecte de cercetare, nu cu protecția juridică, s-ar putea ca atunci când vom fi pregătiți și vom primi finanțare să nu mai avem aceste situri, pentru că ele se distrug, atât din cauze naturale, cât și din cauza intervenției umane. De foarte multe ori, acolo unde zăcământul de sare gemă e aproape de suprafață, în acesta există multe galerii formate în cursul a milioane de ani, acestea reprezintă traseele foștilor curenți de apă. Sub presiunea curenților de apă care se află în aceste galerii, la un moment dat acestea cedează și se produc căderi de teren, alunecări de teren. Ce se întâmplă cu vestigiile de lemn când terenul cedează…s-ar putea să găsim urmele acestor construcții la distanțe considerabile și nici nu o să ne dăm seama că ele provin de la aceleași situri. Zonele acestea salifere de prelucrare saliferă din preistorie sunt foarte vulnerabile”, a afirmat Valerii Kavruk.

Prin proiectul Muzeului Județean Mureș, de protejare a celor nouă situri de exploatare a sării, se urmăresc lămurirea situației juridice a acestora, iar apoi elaborarea unui proiect de cercetare amplu, mai ales că România, deși este considerată cea mai importantă zonă saliferă din Europa, până acum 10 ani nu era cunoscută pentru vestigiile de exploatare a sării.

”La ora actuală, în Europa, țări în care există binecunoscute și cercetate vestigii arheologice din cele mai vechi timpuri până în prezent sunt foarte bine puse în valoare, în Austria, Polonia, Spania, Anglia, Germania. În unele dintre aceste țări, monumentele de exploatare a sării sunt în patrimoniul UNESCO: Salina de la Hallstatt, Austria, este unul dintre cele mai importante monumente din Europa și, în același timp, o rezervație și un monument al naturii, de arheologie și de istorie. Există preocupări foarte importante în Spania, unde există o preocupare legată de un munte de sare — ca la Praid — unde cercetările au dovedit că sarea era exploatată din Neolitic. Și am amintit doar câteva. Există proiecte serioase, există o politică de stat, o încercare de un management existent. România, care apare ca cea mai importantă zonă saliferă din Europa, până acum 10 ani nu era cunoscută pentru vestigiile de exploatare a sării, cu excepția unor cercetări făcute în Moldova subcarpatică, în județul Neamț și în Bucovina. Dar acolo au fost niște săpături foarte modeste, vestigiile nu sunt deloc spectaculoase și nu se pretează la ceea ce doream noi să comparăm cu Europa”, a arătat directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

El a precizat că interesul pentru arheologia și etnografia sării pe teritoriul României — în zona Moldovei Subcarpatice și a Transilvaniei — a plecat de la cercetătorii din Marea Britanie. În Moldova Subcarpatică inițiativa a fost public expusă la începutul anilor ’70 de un mare arheolog și etnograf, John Andrich, iar cercetările din Transilvania, începute după 2000, se datorează academicianului britanic Anthony Harding, care i-a stimulat pe arheologii români.

”Datorită acestor inițiative și a sprijinului pe care l-am primit, la ora actuală, și nu exagerez, vestigiile arheologice descoperite și cercetate în ultimii ani plasează România pe unul dintre locurile de frunte în Europa, în ceea ce privește valoarea vestigiilor pe care le avem. Dar și de data aceasta trebuie să spun că suntem cât se poate de mândri că le-am descoperit, dar suntem cât se poate de conștienți că ceea ce trebuie făcut urgent este să le protejăm. Înainte să avem tot felul de proiecte de valorificare a acestor lucruri, trebuie să le salvăm înainte… Următorii pași, după ce vom reuși să asigurăm protejarea acestor situri, ar fi ca autoritățile locale să caute soluții să le transforme într-o sursă de dezvoltare. (…) Anul trecut, împreună cu profesorul Harding, am publicat o carte în care am prezentat raportul cercetărilor din ultimii 10 ani. La capitolul final am scris că România are un potențial foarte mare, dar siturile nu se bucură de protecție juridică”, a arătat Valerii Kavruk.

Acesta a precizat că anul trecut a avut un proiect similar celui din Mureș pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud și a depus documentația necesară la Direcția Județeană de Cultură Bistrița, pentru a se declanșa procesul de clasare.

”Este posibil ca în 2015, cu ocazia rescrierii listei monumentelor, siturile să fie incluse. În general siturile, monumentele și tot ce înseamnă patrimoniu imobil din România, inclusiv cele care apar pe lista monumentelor, au un statut juridic foarte fragil”, a susținut Kavruk.

Directorul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe este cel care a inițiat un proiect pentru includerea sitului arheologic de la Băile Figa, lângă Beclean, în categoria A a zonelor protejate, după ce, împreună cu academicianul Anthony Harding de la Universitatea Exeter din Marea Britanie, a descoperit un sit de exploatare a sării care datează din anul 1000 î. Hr.

Cercetările au scos la iveală că în Băile Figa, lângă orașul Beclean, se află unul dintre cele mai relevante situri arheologice din Europa. Prima descoperire a fost făcută în anul 1977 de către geologul Ioan Chintăuan, care a găsit o troacă de lemn. Abia în 2005, la inițiativa academicianului britanic, obiectul a fost scos din perimetrul unde a fost descoperit și fost examinat de specialiști.

Valerii Kavruk a spus că troaca a fost examinată într-un laborator din Groningen și s-a stabilit că are aproximativ 3.000 de ani.

Potrivit acestuia, în 2006 au mai fost găsite și alte obiecte similare, precum și urmele unor construcții, amenajări și instalații din lemn care au fost datate în jurul anilor 1600-1500 î.Hr., cele mai multe din perioada anilor 1500-1400 î. Hr., însă au fost găsite obiecte și din anul 800 î.Hr.

”Exploatarea de la Figa nu a suferit nicio modificare în intervalul 1600 — 800 î.Hr., indiferent de cultura care a exploatat”, a spus Kavruk.

Acesta a precizat că exploatări similare din Epoca Bronzului târziu a găsit și la Căila și Săsarm și toate au legătură cu Someșul, ceea ce înseamnă că sarea exploatată era transportată pe calea apei. Pe lângă troace, arheologii au mai descoperit ciocane de minerit, un fragment de topor, toate lucrate în piatră.

Situl arheologic de la Băile Figa este unul dintre cele mai importante din întreaga Europa în ceea ce privește cercetarea exploatării preistorice a sării, care reprezintă un ansamblu de vestigii ale exploatării sării începând din perioada preistorică până în prezent. Cercetarea din județele Mureș și Harghita ar putea scoate la iveală situri cel puțin la fel de importante.

În urma unei finanțări obținute prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Muzeul Județean Mureș, în colaborare cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe și Direcțiile Județene pentru Cultură Mureș și Harghita, a inițiat Proiectul SAMARIS pentru salvarea și protejarea a nouă monumente de exploatare preindustrială a sării, unele din Epoca Bronzului, în județele Mureș și Harghita.

Coordonatorul proiectului, arheologul Daniel Cioată din cadrul Muzeului Județean Mureș, a declarat că prin SAMARIS se dorește protejarea monumentelor saline de pe Valea Mureșului Superior, de la Sărățeni, Orșova, Jabenița și Sovata (județul Mureș), Corund, Praid și Comănești (județul Harghita), situri care nu se bucură de protecția juridică, neavând o documentație la bază.

Proiectul se derulează în perioada mai-noiembrie 2014 și este axat pe cercetarea exploatării și utilizării preindustriale, arhaice și tradiționale a sării, a apei sărate și a plantelor de sărătură.

Potrivit arheologului, în aria de desfășurare a proiectului sunt cunoscute până în prezent o serie de puncte care urmează a fi cercetate, cum ar fi Sărățeni — sit arheologic (castru roman, vama medievală a sării), Orșova — sit arheologic privind exploatarea sării (epocă nedeterminată), Comănești — sit arheologic privind exploatarea sării (Epoca Bronzului). De asemenea, vor fi cercetate o serie de fântâni la Jabenița, Fântâna ”La Gurete”, la Corund, Fântâna de apă sărată, dar și băi sărate, la Jabenița — stațiune balneară abandonată, fiind exploatată începând din 1830 — și o serie de peisaje cultural-naturale, la Sovata, Praid și Jabenița.

”Bazinul Mureșului Superior, de la Defileul Deda până la Depresiunea Homoroadelor (aproape întreg teritoriul județului Mureș și partea sud-vestică a județului Harghita), este cea mai bogată zonă saliferă din Transilvania. În acest areal sunt prezente diverse manifestări saline accesibile exploatării preindustriale: aflorimente, zăcăminte de sare gemă la mică adâncime, izvoare și lacuri sărate, nămoluri sărate, sărături, vegetație halofilă. Totodată, prin căi naturale de comunicare, acvatice și terestre, acest areal este legat de teritorii lipsite de surse de sare. (…) Situri arheologice cu urme directe de exploatare a sării în acest areal sunt cunoscute la Comănești, Orșova, Sărățeni”, a mai spus arheologul Daniel Cioată.

 Foto:  DORINA MATIS