Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Doi invitați speciali din Italia pe scena Sălii Radio

Doi invitați speciali din Italia pe scena Sălii Radio

Publicat de Rotar Mirela, 17 aprilie 2026, 11:01 / actualizat: 17 aprilie 2026, 14:35

Miercuri, 22 aprilie (de la ora 19:00), primul concert prezentat în stagiunea Sălii Radio după Paște ne readuce cu gândul la atmosfera sacră a sărbătorilor pascale.

Orchestra de Cameră Radio va evolua alături de doi invitați speciali din Italia, care se bucură de o carieră de succes pe marile scene europene: dirijorul Giulio Prandi – care în stagiunea anterioară a dirijat la Opera din Florența sau la Opéra Grand Avignon (Franța) și care în 2022 a fost distins la International Classical Music Awards (ICMA) la categoria Muzică de cor, și soprana Eleonora Bellocci. În curând, aceasta va debuta în rolul principal din Lucia di Lammermoor la Opera din Angers-Nantes și în rolul lui Fauno din Ascanio in Alba de Mozart, la Theater an der Wien, la Théâtre des Champs-Élysées din Paris și la Opéra de Lausanne.

Programul serii de la Sala Radio reunește trei compozitori ai secolului al XVIII-lea, aparținând unor momente diferite ale aceleiași epoci: Niccolò Jommelli, situat la granița dintre barocul târziu și clasicismul timpuriu, alături de Haydn și Mozart, figuri centrale ale clasicismului vienez. Veți asculta Jommelli – Ouverture periodica nr. 8, două creații semnate de Mozart – Kirchensonate nr. 7 (o lucrare dintr-o serie de 17 sonate destinate a fi integrate în cadrul slujbei catolice) și Exsultate, jubilate pentru soprană și orchestră. Seara se va încheia cu Haydn: Simfonia nr. 104 – Londoneza.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Institutul Italian de Cultură din București.

Condus de pasiunea pentru repertoriul vocal italian al secolului al XVIII-lea, dirijorul Giulio Prandi a fondat în 2003 Coro e Orchestra Ghislieri, ansambluri pe care le dirijează în cele mai importante săli de concert și festivaluri europene: Filarmonica din Berlin, Concertgebouw Amsterdam, Teatro alla Scala, BOZAR Bruxelles, Ambronay, Festivalul Enescu, Internationale Händel-Festspiele Göttingen, Festivalul Monteverdi din Cremona, Festivalul Valle d’Itria.

Pe lângă activitatea cu Ghislieri, Giulio Prandi și-a consolidat activitatea de dirijor, colaborând cu orchestre și instituții renumite, precum I Cameristi della Scala, Filarmonica Arturo Toscanini, Orchestre Philharmonique du Luxembourg, Fondazione Arena di Verona, Teatro Carlo Felice din Genova.

Giulio Prandi desfășoară o activitate constantă de cercetare care a dus la redescoperirea multor lucrări inedite. De asemenea, se dedică capodoperelor lui Vivaldi, Pergolesi, Händel, Joseph și Johann Michael Haydn, Mozart și Rossini.

A dirijat în anii precedenți Orlando furioso de Vivaldi la Daegu Opera House din Coreea și Il re pastore de Mozart în Malta. De asemenea, a dirijat Marea Missă de Mozart pentru Opera din Florența și Recviemul de Fauré pentru Teatro Comunale di Piacenza.

Albumele sale realizate alături de Coro e Orchestra Ghislieri pentru Deutsche Harmonia Mundi/Sony și Arcana/Outhere Music au primit numeroase premii, printre care International Classical Music Award (ICMA) – 2022 și Diapason Découverte. Lansarea înregistrării cu Petite Messe Solennelle de Rossini pe instrumente de epocă, alături de Coro Ghislieri, a fost salutată de presa internațională ca o realizare de referință.

În stagiunea 2025/26, Giulio Prandi va debuta la Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma, se va întoarce la Teatro Massimo din Palermo cu Mitridate Eupatore de A. Scarlatti și va dirija L’Olimpiade atât în versiunea lui Vivaldi – marcând revenirea sa la Fondazione Arena di Verona, cât și în versiunea lui Pergolesi la Jesi. De asemenea, va dirija opere de Girolamo Abos și Gluck, mai multe programe de concert noi și prima sa operă de Puccini, Madama Butterfly, la Teatro Verdi din Trieste.

Născută la Florența, soprana Eleonora Bellocci a studiat sub îndrumarea Donatellei Debolini și a absolvit Conservatorul de Muzică Luigi Cherubini din orașul natal (în 2019). În 2016, s-a alăturat Academiei Rossiniana sub îndrumarea lui Alberto Zedda și a debutat în rolul Corinnei în Il viaggio a Reims la Festivalul de Operă Rossini din Pesaro. A urmat apoi Academia Maggio Musicale Fiorentino, unde a studiat sub îndrumarea unor artiști de renume, evoluând în producții ale Operei din Florența, printre care Fra Diavolo de Auber (Zerlina), Scuola de’ gelosi de Salieri (Ernestina), Carmen (Frasquita), La Cenerentola (Clorinda) și Viva la Mamma (Prima Donna).

Daniele Gatti a invitat-o să interpreteze Magnificat de Goffredo Petrassi, compoziție pentru soprană, cor mixt și orchestră, în cadrul Festivalului Maggio Musicale Fiorentino.

Câștigătoare a premiului întâi la Concursurile Internaționale de Canto Carlo Guasco și Giulio Neri, Eleonora Bellocci a primit Premiul Internațional Belcanto la Festivalul de Operă Rossini din Wildbad, unde s-a întors de atunci evoluând în La Cambiale di matrimonio (lansat pe DVD), Le Nozze di Teti e PeleoL’Equivoco stravaganteAccademia di Musica de Simon Mayr, în prima reprezentare modernă a operei I tre gobbi de Manuel Garcia și în Il Signor Bruschino.

Printre momentele de vârf din cariera sa se numără Matrimonio segreto de Cimarosa (Elisetta) într-o producție a lui Pier Luigi Pizzi la Teatro Regio Torino, Ritorno d’Ulisse in patria de Monteverdi (La Fortuna) în noua producție a lui Ottavio Dantone și Robert Carsen la Teatro del Maggio Musicale Fiorentino și Resurrezione de Händel (Angelo) alături de Concerto Copenhagen la Wiener Konzerthaus.

Eleonora Bellocci este invitată constant la Teatro Filarmonico di Verona și a dat viață personajului Musetta în La Bohème pentru Festivalul de Operă de la Arena di Verona.

În stagiunea 2025–2026, Eleonora va interpreta rolul Zerlina într-o nouă producție a operei Don Giovanni la Festivalul Caracalla al Operei din Roma și rolul Blonde în Die Entführung aus dem Serail (Răpirea din Serai), într-o producție semnată de Gianluca Capuano și Michel Fau la Teatro Regio di Torino.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Sursa: Serviciul  Comunicare  şi  Relaţii  Publice

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Radio România joi, 3 septembrie 2026, 15:35

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026

Producția Teatrului Național Radiofonic, Vinovații de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România miercuri, 2 septembrie 2026, 13:38

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat, dedicat...

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Radio România marți, 1 septembrie 2026, 16:11

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat astăzi, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea...

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026
Radio România miercuri, 26 august 2026, 15:42

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026

Teatrul Național Radiofonic anunță nominalizarea spectacolului radiofonic Vinovații, scenariu original și regie de Ilinca Stihi, la...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026
Radio România marți, 25 august 2026, 14:22

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026

În perioada 27-30 august, Teatrul Național Radiofonic (TNR) revine la Gala Tânărului Actor HOP, la Radio România Constanța, cu un nou...

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026
Radio România luni, 24 august 2026, 17:06

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu

În fiecare an, din 2014, la începutul anului școlar, București FM oferă micilor școlari șansa de a câștiga ghiozdane pline cu rechizite...

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu
Radio România miercuri, 19 august 2026, 14:17

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026

După cum publicul meloman este deja obișnuit, după Festivalul George Enescu 2025, în toamna acestui an urmează alternanța – Concursul...

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026
Radio România miercuri, 19 august 2026, 10:20

Concursul internațional George Enescu 2026, în direct la Radio România Muzical

În perioada 28 august-19 septembrie, unul dintre evenimentele majore vieții muzicale românești, Concursul internațional George Enescu, poate...

Concursul internațional George Enescu 2026, în direct la Radio România Muzical