Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Doi urmăriţi naţional şi internaţional pentru viol, respectiv omor calificat, depistaţi în comuna Mereşti, județul Harghita

Radio România Mureș
Foto: Foto: www.ziuaconstanta.ro

Publicat de radiomures, 5 ianuarie 2017, 15:12

Biroul de presă al IPJ Harghita a anunţat azi că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale i-au identificat pe cei doi bărbaţi, de 25, respectiv 36 de ani, ambii din comuna Cleja, judeţul Bacău, că se ascundeau în comuna Mereşti, ei fiind urmăriţi naţional şi internaţional.
Primul dintre aceştia era urmărit naţional din 2010 şi internaţional din 2011, fiind condamnat la şase ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de viol, iar al doilea era urmărit naţional şi internaţional din 2009, întrucât fusese condamnat la 12 ani de închisoare pentru săvărşirea infracţiunii de omor calificat.
Cei doi au fost transportaţi sub escortă la Miercurea Ciuc, unde au fost depuşi în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita în vederea efectuării unor cercetări şi investigaţii, iar după finalizarea acestora vor fi transferaţi în Penitenciarul Miercurea Ciuc, în vederea începerii executării pedepselor.

Bogdan Costaş, revocat din funcţia de director general interimar al TAROM
Social miercuri, 22 iulie 2026, 17:50

Bogdan Costaş, revocat din funcţia de director general interimar al TAROM

AConsiliul de Administraţie al TAROM l-a numit, azi, pe Cristian Anghel în funcţia de director general interimar al companiei, după ce l-a...

Bogdan Costaş, revocat din funcţia de director general interimar al TAROM
Braşov: Peste 100 de pompieri şi 27 de mijloace de intervenţie au fost mobilizate la incendiul de la o fabrică de prelucrare a lemnului
Social miercuri, 22 iulie 2026, 17:48

Braşov: Peste 100 de pompieri şi 27 de mijloace de intervenţie au fost mobilizate la incendiul de la o fabrică de prelucrare a lemnului

Un efectiv de peste 100 de pompieri şi 27 de mijloace de intervenţie au fost mobilizate pentru stingerea incendiului izbucnit în această...

Braşov: Peste 100 de pompieri şi 27 de mijloace de intervenţie au fost mobilizate la incendiul de la o fabrică de prelucrare a lemnului
Covasna: CCI a lansat Sistemul de Excelenţă în Afaceri Locale, dedicat firmelor cu impact local
Social miercuri, 22 iulie 2026, 17:47

Covasna: CCI a lansat Sistemul de Excelenţă în Afaceri Locale, dedicat firmelor cu impact local

Camera de Comerţ şi Industrie Covasna a lansat Sistemul de Excelenţă în Afaceri Locale, un program ce îşi propune să evidenţieze firmele...

Covasna: CCI a lansat Sistemul de Excelenţă în Afaceri Locale, dedicat firmelor cu impact local
Bărbat din Mureş, condamnat la închisoare în Italia pentru agresiune sexuală – depistat de poliţiştii brașoveni
Social miercuri, 22 iulie 2026, 17:01

Bărbat din Mureş, condamnat la închisoare în Italia pentru agresiune sexuală – depistat de poliţiştii brașoveni

Un român dat în urmărire internaţională de autorităţile din Italia, după ce fusese condamnat de un tribunal italian pentru agresiune...

Bărbat din Mureş, condamnat la închisoare în Italia pentru agresiune sexuală – depistat de poliţiştii brașoveni
Social miercuri, 22 iulie 2026, 16:03

Reghinul va avea o autobază nouă, cinci autobuze electrice și 13 stații modernizate

Peste cinci milioane de euro vor fi investiți în modernizarea transportului public din municipiul Reghin, printr-un proiect finanțat în cadrul...

Reghinul va avea o autobază nouă, cinci autobuze electrice și 13 stații modernizate
Social miercuri, 22 iulie 2026, 14:44

Două licee din Braşov în top 50 naţional al celor mai mari medii de admitere

Braşovul figurează cu clasele de Ştiinţe ale Naturii de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, pe locul 26 şi de la Colegiul Naţional...

Două licee din Braşov în top 50 naţional al celor mai mari medii de admitere
Social miercuri, 22 iulie 2026, 14:41

Salvamont Zărneşti, intervenţie de urgenţă pe traseul de escaladă Bebe din Prăpăstiile Zărneştiului

Salvamont Zărneşti a intervenit de urgenţă pe traseul de escaladă Bebe din Prăpăstiile Zărneştiului pentru a evita o tragedie. După...

Salvamont Zărneşti, intervenţie de urgenţă pe traseul de escaladă Bebe din Prăpăstiile Zărneştiului
Social miercuri, 22 iulie 2026, 14:37

Volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu peste 12% în primele cinci luni ale anului, potrivit datelor INS

Volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu peste 12% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă din 2025, arată datele...

Volumul lucrărilor în construcţii a crescut cu peste 12% în primele cinci luni ale anului, potrivit datelor INS