Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate vineri dimineaţă
Publicat de Rotar Mirela, 25 septembrie 2026, 08:26
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au fost din nou ridicate în această dimineaţă să monitorizeze situaţia după ce radarele Ministerului Apărării au detectat o ţintă aeriană la 20 kilometri Est de Galaţi.
Locuitorii de acolo şi cei din nordul judeţului Tulcea au primit mesaj de avertizare la ora 3:27, prin care au fost îndemnaţi să meargă în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă, iar în lipsa acestora să rămână în locuinţe. Pentru că nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional, alarma a încetat la ora 04:14.
Municipiul Galaţi a fost în luna mai scena celui mai grav incident cu o dronă, produs anul acesta în România – un aparat rusesc de zbor fără pilot s-a prăbuşit atunci pe un bloc, a provocat o explozie şi un incendiu, iar două persoane au fost rănite.
Amintim că ieri o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc prin nordul judeţului Botoşani şi s-a prăbuşit, patru minute mai târziu, în zona localităţii Solca, din judeţul Suceava.
Sursa: RRA