Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona pe perioada sărbătorilor de Paşte

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acţiona pe perioada sărbătorilor de Paşte
Foto: Poliția Română

Publicat de Stan Lucian, 9 aprilie 2026, 14:34

Peste 24.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie zilnic, începând de joi, pentru ca sărbătorile de Paşte să fie petrecute în siguranţă. Ei vor acţiona pentru păstrarea ordinii publice şi prevenirea faptelor ilegale, pentru a interveni rapid dacă va fi nevoie, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier.

Purtătorul de cuvânt al Ministerul de Interne, comisarul şef Monica Dajbog:

„Echipajele Ministrului Afacelor Interne vor avea o prezenţă activă în teren, pe principalele drumuri şi autostrăzi, în staţiuni turistice, în locurile în care vor fi organizate evenimente cu public numeros şi în alte spaţii de interes operativ. Patrulele de ordine publică, pompierii şi echipajele SMURD vor avea în atenţie lăcaşurile de cult, unde vor fi organizate manifestări religioase la care se estimează participarea a aproape 2,3 milioane de credincioşi. Cele mai importante evenimente ca prezenţă vor avea loc în judeţele Galaţi, Constanţa şi Iaşi, unde numărul de participanţi va varia între 7.000 şi 10.000.”

Poliţiştii le recomandă şoferilor să manifeste prudenţă, să verifice condiţiile de trafic şi prognoza meteo înainte de a pleca la drum mai ales că, în aceste zile, în mai multe zone din ţară sunt anunţate precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Sursa: RRA

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cere ajutorul băncilor pentru deblocarea creditării fermierilor
Social joi, 5 noiembrie 2026, 18:07

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cere ajutorul băncilor pentru deblocarea creditării fermierilor

Deblocarea creditării pentru fermieri reprezintă o prioritate pe termen scurt pentru Ministerul Agriculturii, spune ministrul de resort Florin...

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cere ajutorul băncilor pentru deblocarea creditării fermierilor
Trei mureșeni reținuți pentru furt de arbori
Social joi, 5 noiembrie 2026, 16:59

Trei mureșeni reținuți pentru furt de arbori

Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, în cadrul Operațiunii JUPITER, polițiștii din Miercurea Nirajului au pus, azi, în aplicare 3 mandate de...

Trei mureșeni reținuți pentru furt de arbori
Poliţiştii mureșeni au efectuat, joi, trei percheziţii domiciliare într-un dosar penal pentru proxenetism
Social joi, 5 noiembrie 2026, 16:55

Poliţiştii mureșeni au efectuat, joi, trei percheziţii domiciliare într-un dosar penal pentru proxenetism

Potrivit unui comunicat al IPJ Mureș, din cercetări a reieşit că, în perioada septembrie – octombrie 2026, un bărbat, din judeţul...

Poliţiştii mureșeni au efectuat, joi, trei percheziţii domiciliare într-un dosar penal pentru proxenetism
Trei persoane reținute pentru înșelăciune prin intermediul aparatelor SelfPay şi PayPoint
Social joi, 5 noiembrie 2026, 15:37

Trei persoane reținute pentru înșelăciune prin intermediul aparatelor SelfPay şi PayPoint

Cele trei personae, în vârstă de 17 şi 18 ani, din judeţul Galaţi, sunt acuzate că, alături de alte cinci persoane, au indus în eroare...

Trei persoane reținute pentru înșelăciune prin intermediul aparatelor SelfPay şi PayPoint
Social joi, 5 noiembrie 2026, 14:01

12 școli din județul Mureș au fost selectate pentru un proiect privind abandonul școlar

Ministerul Educației a anunțat că finanțarea este asigurată din Fondul Social European PLUS, în perioada 2026-2029, fiind vizate clasele...

12 școli din județul Mureș au fost selectate pentru un proiect privind abandonul școlar
Social joi, 5 noiembrie 2026, 13:59

O ameninţare cu bombă a vizat un avion Wizz Air sosit de la Milano la Bucureşti

O ameninţare cu bombă a vizat un avion Wizz Air sosit de la Milano la Bucureşti – informează SRI, care precizează că la Aeroportul...

O ameninţare cu bombă a vizat un avion Wizz Air sosit de la Milano la Bucureşti
Social joi, 5 noiembrie 2026, 13:00

Percheziții la Gurghiu, într-un dosar de tăieri ilegale de arbori

Trei percheziții domiciliare au avut loc în comuna Gurghiu, în cadrul Operațiunii Jupiter. Polițiștii din cadrul IPJ Mureș anchetează...

Percheziții la Gurghiu, într-un dosar de tăieri ilegale de arbori
Social joi, 5 noiembrie 2026, 10:11

S-a deschis circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina

Circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina, s-a deschis ieri. Astfel, rețeaua de...

S-a deschis circulația pe încă 13 km din Autostrada de Centură a Bucureștiului, între Afumați și Glina