„Escape truck” ajunge azi în Braşov!
Publicat de Rotar Mirela, 17 septembrie 2026, 11:20
Este vorba despre un camion de tipul Escape-room, care transformă prevenirea traficului de persoane într-o experienţă interactivă. Iniţiativa olandeză este prezentată în mai multe oraşe din România.
Camionul transformat în escape room pentru a face cunoscute metodele de prevenire a traficului de persoane e parcat astăzi la Sala Sporturilor.
Experienţa este destinată adolescenţilor, tinerilor, dar şi viitorilor poliţişti.
Concret, participanţii au posibilitatea de a experimenta, într-un cadru controlat şi sigur, o situaţie simulată de trafic de persoane.
În Braşov participă elevi de gimnaziu şi liceu, prezenţa lor fiind asigurată de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Potrivit organizatorilor, experienţa are la bază două scenarii dedicate principalelor forme de exploatare întâlnite la nivel naţional, respectiv exploatarea sexuală şi exploatarea prin muncă forţată.
Demersul este realizat de Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane în parteneriat cu World Vision România, în cadrul programului Child Protection Compact.
Sursa: RADOR