Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Finnegan Downie Dear dirijează Ravel și Elgar la Sala Radio

Finnegan Downie Dear dirijează Ravel și Elgar la Sala Radio
Foto: Sala Radio Foto: Cristian Barcan

Publicat de Stan Lucian, 12 decembrie 2023, 12:52

Câștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania – 2020, dirijorul Finnegan Downie Dear este invitat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, vineri, 15 decembrie (de la ora 19:00). Născut la Londra, absolvent al Universității din Cambridge și al Academiei Regale de Muzică, Finnegan Downie Dear a dirijat orchestre ca London Philharmonic Orchestra, Sinfonieorchester Basel, Filarmonica di Bologna sau orchestra Operei de Stat din Berlin – Staatsoper Berlin.

Concertul de la Sala Radio este conceput în special în jurul lui Ravel, unul dintre cei mai mari compozitori ai sec. XX și autorul celebrului Bolero. Programul va debuta cu Pavana pentru o infantă defunctă, o lucrare în care Ravel își manifestă deja pasiunea pentru cultura, tradițiile și muzica hispanică, ceea ce va exprima mai târziu și în Rapsodia spaniolă sau în Bolero.

Veți asculta apoi lucrarea lui Ravel Le Tombeau de Couperin (Mormântul lui Couperin). Suita creată de Ravel este un omagiu adus lui Couperin și întregii epoci baroce în muzică, dar și un omagiu conceput de compozitor pentru a onora memoria mamei sale și a unor prieteni decedați în Primul Război Mondial.

Seara de la Sala Radio se va încheia cu Variaţiuni pe o temă originală – Enigma, creație a compozitorului britanic Edward Elgar, lucrare în care acesta și-a propus să schițeze portretul unor prieteni apropiați, în cele 14 variațiuni fiind reprezentată muzical inclusiv soția sa, Alice, dar și compozitorul însuși.

În stagiunea 22/23, Finnegan Downie Dear a debutat la Staatsoper Berlin și a dirijat la pupitrul ansamblului Staatskapelle Berlin. De asemenea, a colaborat cu orchestre precum Camerata Salzburg, Deutsches Symphony-Orchester Berlin, Filarmonica din Baltimore, Orchestra Radioului Național Polonez, Tokyo Metropolitan Symphony și a revenit la Orchestra Simfonică din Göteborg.

Printre angajamentele importante recente se numără London Philharmonic Orchestra, Hallé Orchestra – Manchester, Sinfonieorchester Basel, Filarmonica di Bologna, Borusan Philharmonic Istanbul și Orchestra Simfonică Națională Coreeană. În stagiunile viitoare, va dirija noi producții de operă la Royal Opera House – Covent Garden și la Theater an der Wien. Experiența anterioară în operă include producții dirijate la Opera Națională Poloneză, Deutsche Oper am Rhein, Opera Națională Coreeană, Opera Regală Suedeză ș.a.

Din 2014, Finnegan Downie Dear este directorul muzical al Shadwell, o companie care lucrează cu cei mai talentați tineri muzicieni britanici pentru a aduce repertoriul britanic contemporan în fața unui public nou și pentru a experimenta noi forme de operă.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro, dar şi în librăriile Cărtureşti.

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna
Radio România marți, 13 octombrie 2026, 12:04

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio

Vineri, 16 octombrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio își deschide la Sala Radio stagiunea cu numărul 98 sub bagheta lui Cristian...

Cristian Mandeal deschide stagiunea 98 a Orchestrei Naționale Radio
Radio România luni, 12 octombrie 2026, 12:28

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România

Big Band-ul Radio România își deschide joi, 15 octombrie, la ora 19:00, noua stagiune la Sala Radio cu un eveniment special: Coltrane 100 Miles,...

Centenar John Coltrane și Miles Davis aniversat de Big Band-ul Radio România
Radio România joi, 8 octombrie 2026, 17:07

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio

Toamna readuce muzica la Sala Radio, odată cu inaugurarea stagiunii cu numărul 98 prezentată de Orchestrele și Corurile Radio România. Miercuri,...

Celebrul harpist Xavier de Maistre deschide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio
Radio România joi, 8 octombrie 2026, 17:05

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Societatea Română de Radiodifuziune anunță reluarea unuia dintre cele mai importante și așteptate evenimente ale industriei muzicale autohtone:...

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie