Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Fondurile pentru „Prima casă” vor creşte de câteva ori în următorii ani

Fondurile pentru „Prima casă” vor creşte de câteva ori în următorii ani
Foto: Foto: www.romaniatv.net

Publicat de radiomures, 10 noiembrie 2016, 14:57

Guvernul intenţionează să majoreze de câteva ori fondurile pentru programul „Prima casă”, majorare care s-ar produce în următorii ani, potrivit Strategiei Naţionale a Locuirii prezentate astăzi de vicepremierul Vasile Dâncu la o dezbatere publică.
El a mai anunţat că, în schimb, nu vor mai fi vândute apartamentele şi casele ANL, pentru că fondul de locuinţe public trebuie să crească semnificativ de la cele două procente, cît este în prezent.
Vasile Dâncu a mai precizat că măsura nu se va aplica imediat.
Strategia Naţională a Locuirii mai prevede ca statul să poată subvenţiona chiriile prin acordarea de vouchere pentru cei cu venituri mici.
În acelaşi timp, guvernul vrea să le pună condiţii dezvoltatorilor, astfel încât 20% din locuinţele pe care aceştia le construiesc să aibă un preţ mai mic de 50.000 de euro.
Strategia a fost realizată pe baza analizelor Băncii Mondiale, care a recomandat susţinerea grupurilor vulnerabile de populaţie.

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:05

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române

Astăzi au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române. De la ora 10 a fost programată ceremonia la Mormântul Ostaşului Necunoscut,...

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
România a trecut la ora de iarnă
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă
Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident