Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Fostul preşedinte CNAS, Andrei Baciu, a fost la DNA pentru a fi audiat în dosarul vaccinurilor

Fostul preşedinte CNAS, Andrei Baciu, a fost la DNA pentru a fi audiat în dosarul vaccinurilor
Foto: Foto: Facebook/Andrei Baciu

Publicat de Stan Lucian, 11 decembrie 2023, 17:00

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19.

El a avut doar o scurtă discuţie cu presa, în care s-a referit la demisia sa din fruntea CNAS, anunţată cu o oră înainte pe o reţea de socializare.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Procurorii spun că dozele de vaccin contractate anterior datei de 1 ianuarie 2021 ar fi fost suficiente pentru vaccinarea a peste 23 de milioane de persoane.

În aceste condiţii, arată DNA, doi dintre cercetaţii penal, beneficiinind de ajutorul unui al treilea ar fi cerut achiziţia în plus a aproape 53 de milioane de doze de vaccin, în valoare de peste un miliard euro, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

Şeful demisionar al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu, a ajuns la DNA la ora 10:00, la mai puţin de o oră de la momentul în care şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al CNAS, pe pagina proprie de Facebook.

În mesajul de pe reţeaua socială, Andrei Baciu şi-a motivat demisia prin informaţiile apărute în spaţiul public, sugerând astfel că ar fi vorba despre ancheta DNA privind achiziţiile de vaccinuri din pandemie.

Tot în postarea de luni, Andrei Baciu a afirmat că optează pentru demisia de onoare datorită angajamentului său faţă de principiile etice şi morale în care crede şi pe care le-a susţinut întotdeauna şi nu dintr-o obligaţie legală.

În perioada la care face referire dosarul vaccinurilor, Andrei Baciu a fost, pe rând, vicepreşedinte, respectiv preşedinte interimar al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Ancheta DNA îi vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu şi pe foştii miniştri ai sănătăţii, Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, acuzaţi de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, în această anchetă sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, între ianuarie-mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea legii şi lipsa unor analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccinuri Pfizer şi Moderna, prin care statul ar fi fost prejudiciat cu un miliard de euro.

Sursa: RRA

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:33

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu-Mureş vor asigura ordinea și siguranța publică, alături...

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:31

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00

Astfel, ziua de mâine, 25 octombrie, va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an. Reprezentanţii CFR au transmis că schimbarea orei nu va...

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00
Social vineri, 23 octombrie 2026, 19:30

Tânăr atacat de urs la Viișoara

Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost atacat de un urs, în timp ce se afla cu oile la pășunat, în extravilanul localității Viișoara, au...

Tânăr atacat de urs la Viișoara