Fotbalistele tricolore, a doua victorie la Golden City Cup
Naționala feminină de fotbal a României a învins, vineri, cu scorul de 3-0, formația statului Kosovo, în cel de-al doilea meci din cadrul turneului internațional „Golden City Cup”, de la Alanya, din Turcia. Golurile au fost marcate de Cristina Carp (min.5) și Mara Bâtea(min.19 și 27). Fundașul echipei ASA Tg.Mureș, Anamaria Gorea, nu a evoluat în acest joc.
Este a doua victorie obținută de selecționata tricoloră, antrenată de Mirel Albon, la acest turneu, după cea reușită miercuri, în fața Turciei, cu scorul de 3-1.
În ultima partidă, România va întâlni, duminică, Polonia.
Valeriu Voaideș