Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Futsal: Colţea Braşov, spectacol în sala sporturilor

Futsal: Colţea Braşov, spectacol în sala sporturilor

Publicat de radiomures, 13 octombrie 2015, 11:07

Clubul de fotbal Colţea 1920 Braşov a organizat, la Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi” din Braşov, etapele III şi IV ale Campionatului Naţional de Futsal – Liga a 2-a. Cu un public numeros şi foarte gălăgios în spate, jucătorii antrenaţi de Liviu Negoiţă şi Ionel Pîrvu au bifat primele succese din istoria echipei de futsal de la Colţea. Astfel, în runda a 3-a, Colţea a trecut, la scor, cu 20-3, de Blue Angels Cristian, graţie golurilor marcate de Cristian Puşcaşu (5), Horaţiu Gavrilă (3), Ionuţ Vasiliu (3), Adrian Brănescu (3), Octavian Ciucanu (3), Alexandru Ioniţă (2) şi Ionel Pîrvu. Apoi, în runda a 4-a, disputată duminică, jucătorii lui Negoiţă şi Pîrvu, au dispus, cu 8-2, de Bukovina Vicov. Golurile au fost semnate de Ionel Pîrvu (4), Liviu Negoiţă, Horaţiu Gavrilă, Ionuţ Vasiliu şi Adrian Brănescu. Mai important decât victoriile a fost jocul celor de la Colţea, care a arătat că echipa este pe un drum bun, chiar dacă nu a trecut decât puţin timp de la înfiinţare. De altfel, spectacolul făcut pe teren de braşoveni a fost savurat de public, aflat într-un număr destul de important la Sala Sporturilor. La finalul celor două jocuri, Liviu Negoiţă s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei:

După debutul de la Piatra Neamţ a urmat o perioadă de pauză, în care ne-am pregătit mai bine şi asta s-a văzut în cele două meciuri de acasă, pe care le-am câştigat la scor. Futsalul e un sport foarte frumos, în care poţi să marchezi 3-4 goluri într-un minut, tocmai de aceea şi spectacolul pentru fani. Noi jucăm de plăcere, ne simţim bine şi asta e cel mai important. Iar dacă putem să facem şi spectacol, este foarte bine. De altfel, ţin să le mulţumesc copiiilor, părinţilor şi fanilor care au fost alături de noi în aceste două zile. Aveam nevoie de susţinerea lor şi mă bucur că ne-au fost aproape, mai ales că suntem la început de drum”. De asemenea, celălalt antrenor al Colţea 1920 Braşov, Ionel Pîrvu, a precizat că au fost două succese aşteptate: „Ne aşteptam să câştigăm cele două jocuri de acasă, deoarece i-am avut la dispoziţie şi pe cei ce nu au putut face deplasarea la Piatra Neamţ. Sperăm să continuăm seria de succese şi la următoarele runde, de la Suceava. Vreau să mulţumim publicului care ne-a susţinut frenetic în cele două zile şi sper că au fost satisfăcuţi de evoluţia noastră”.

Lotul Colţea 1920 Braşov: Alexandru Sandu, Liviu Negoiţă, Ionel Pîrvu, Ionuţ Vasiliu, Cristian Puşcaşu, Octavian Ciucanu, Adrian Brănescu, Alin Niţan, Alexandru Ioniţă, Horaţiu Gavrilă, Adrian Susanu, Ionuţ Anghel, Sebastian Moraru, Arnold Laszlo Sandor. După 4 runde disputate, Colţea 1920 Braşov este pe locul 6, cu 6 puncte, la egalitate cu Pro-Tineret Sighişoara, care este pe 5 datorită golaverajului mai bun.Următorul turneu este programat la Vicovul de Sus (jud. Suceava), în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, când vor avea loc meciurile din etapele 5 şi 6. Colţea 1920 Braşov va juca contra celor de la Pro-Tineret Sighişoara şi Fortius 2014 Buzău.

Dorin Duşa

Foto: Dorin Duşa/RTM

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră