Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Grecia rămâne în zona euro în schimbul unor condiţii dure

Grecia rămâne în zona euro în schimbul unor condiţii dure

Publicat de radiomures, 13 iulie 2015, 12:33

Liderii zonei euro au ajuns în această dimineaţă, la Bruxelles, la un acord cu Grecia pentru a negocia un nou program de asistenţă financiară de la creditorii internaţionali care să menţină ţara în zona euro, după negocieri care s-au întins pe întreaga noapte.
Şeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat că, deși încrederea a fost o problemă cheie, s-a reusit parafarea unui acord pentru ca Grecia să revină pe linia de plutire.
Totul este pregătit pentru activarea Mecanismului European de Stabilitate pentru Grecia, cu reforme serioase şi sprijin financiar, a scris presedintele Cosniliului European, Donald Tusk, pe contul său de Twitter.
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că drumul va fi lung și dificil, iar presedintele Frantei, Francois Hollande, a calificat acordul drept istoric.
Şase seturi de măsuri, printre care tăierea cheltuielilor şi reforma sistemului de pensii, vor trebui adoptate de Atena până miercuri, la ora 24, şi aprobate de parlamentul elen pentru ca negocierile cu creditorii internaţionali să poată începe.
Si legislativele francez si german trebuie să voteze acordul miercuri.
Grecia va primi bani de la Fondul de salvare al zonei euro iar o parte din ei va merge in recapitalizarea bancilor elene care vor fi apoi privatizate. Banii rămaşi în Fondul de privatizare vor fi reinvestiţi în Grecia de Guvernul de la Atena şi vor fi folosiţi pentru reducerea datoriei, iar Fondul va fi supervizat de autorităţile europene.
Totuşi, condiţiile dure impuse Atenei de creditorii internaţionali ar putea duce la căderea guvernului de stânga condus de Alexis Tsipras şi cauza panică în Grecia, afirma presa internațională.

Foto: www.romaniatv.net

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Economic marți, 6 octombrie 2026, 13:35

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate

Românii trebuie să se pregătească de o iarnă şi o primăvară a anului 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate, a declarat secretarul de...

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Economic marți, 6 octombrie 2026, 07:57

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile

Preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 4,5%, în ultimele 30 de zile. A ajuns până la 10,08 lei. În același timp, în...

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Economic luni, 5 octombrie 2026, 15:06

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru

Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face faţă consecinţelor financiare ale unui dezastru natural sau ale...

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Carburanţii, tot mai scumpi
Economic luni, 5 octombrie 2026, 11:31

Carburanţii, tot mai scumpi

Carburanții au atins în această dimineață noi praguri. Şoferii plătesc sume tot mai mari la fiecare alimentare. Benzina a depășit 10,05 lei...

Carburanţii, tot mai scumpi
Economic sâmbătă, 3 octombrie 2026, 09:33

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii

Agenţia Standard & Poor’s a anunţat aseară târziu că menţine ratingul de ţară. Perspectiva este însă negativă, iar principala...

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:08

Leul continuă să se deprecieze

Nou record negativ pe piaţa valutară: euro a depăşit azi valoarea de 5 lei şi 34 de bani la cursul stabilit de BNR, însă peste zi la casele de...

Leul continuă să se deprecieze
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:05

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin

Aceste scheme au fost instituite în acest an pentru a compensa pierderile suferite de crescătorii români de animale, în contextul crizei din...

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 16:33

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)

Antreprenorii români consideră, în proporţie de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 faţă de anul trecut, 34,9% dintre ei...

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)