Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Harghitenii, reticenți față de recenzorii care le bat la ușă

Harghitenii, reticenți față de recenzorii care le bat la ușă
Foto: Sursa foto: Primăria Târgu Mureș

Publicat de Hategan Raul, 18 iulie 2022, 20:57 / actualizat: 18 iulie 2022, 22:13

Termenul de colectare a datelor pentru recensământul populației a fost prelungit pentru a doua oară, de data aceasta până în 24 iulie.

În județul Harghita, în 15 localități a fost recenzată deja întreaga populație: Corund, Racu, Borsec, Lunca de Sus, Lupeni, Subcetate, Lăzarea, Mereşti, Remetea, Suseni, Zetea, Mărtiniş, Bălan, Ditrău şi Secuieni.

Până acum, 11 localităţi din judeţul Harghita au depășit pragul de 90 la sută din populație recenzată, iar în alte şapte a fost depășit pragul de 80 la sută.

Șefa Direcţiei Judeţene de Statistică, Maria Elena Abos a arătat că recenzorii au probleme mari în realizarea activității pe teren, din cauza refuzurilor repetate și a faptului că mulţi din cei rămaşi de recenzat ori nu sunt la domiciliu, ori nu deschid uşa:

Au deschis puncte fixe, și primarii s-au implicat, de niciun primar nu pot să zic că nu și-a făcut treaba sau că nu știe despre ce e vorba sau că nu colaborează cu noi. Efectiv nu mai avem argumente cum să-i lămurim pentru ce este important recensământul și pentru ce trebuie să iasă populația.

Pentru a ajuta populația să se recenzeze, în opt localităţi din judeţul Harghita autoritățile au deschis puncte fixe de recenzare.

Este vorba de Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Topliţa, Cristuru Secuiesc, Ciucsângeorgiu, Şimoneşti, Avrămeşti şi la Direcţia Judeţeană de Statistică.

Raluca Creț

Doi tineri, reținuți după ce ar fi agresat un bărbat în Bistra Mureșului
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 10:43

Doi tineri, reținuți după ce ar fi agresat un bărbat în Bistra Mureșului

Agresiunea a avut loc la data de 11 septembrie, când bărbatul de 59 de ani ar fi fost agresat fizic pe stradă, informează IPJ Mureș. Din primele...

Doi tineri, reținuți după ce ar fi agresat un bărbat în Bistra Mureșului
Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piaţa Victoriei au fost conduse la secţiile de poliţie
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 07:04

Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piaţa Victoriei au fost conduse la secţiile de poliţie

Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

Un număr de 47 de persoane participante la protestul din Piaţa Victoriei au fost conduse la secţiile de poliţie
Continuă protestul neautorizat al fermierilor, în fața Guvernului
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:00

Continuă protestul neautorizat al fermierilor, în fața Guvernului

Piața Victoriei, precum și bulevardele adiacente din Capitală sunt încă blocate de protestul neautorizat al crescătorilor de oi și de capre,...

Continuă protestul neautorizat al fermierilor, în fața Guvernului
Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul
Social marți, 15 septembrie 2026, 19:12

Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul

Ei au bilete și abonamente lunare gratuite la garnituri Regio, Interregio și Intercity, la clasa a doua. Este important însă de știut că la...

Elevii vor beneficia în continuare de transport gratuit cu trenul
Social marți, 15 septembrie 2026, 17:19

Protestul neautorizat al oierilor care are loc, astăzi, în capitală, a fost marcat de violenţe, în mai multe rânduri

Jandarmii au intervenit în forţă, chiar şi cu gaze lacrimogene, iar câteva persoane au fost reţinute şi duse la audieri. Circulaţia este...

Protestul neautorizat al oierilor care are loc, astăzi, în capitală, a fost marcat de violenţe, în mai multe rânduri
Social marți, 15 septembrie 2026, 15:00

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată

România a semnat de curând un acord de finanțare de 630 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru modernizarea căii ferate...

Calea ferată Brașov-Sighișoara va fi complet electrificată
Social marți, 15 septembrie 2026, 14:08

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin

Potrivit IPJ Mureș, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că într-o unitate spitalicească...

Un bărbat a fost reținut după o altercație într-un spital din Reghin
Social marți, 15 septembrie 2026, 13:40

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București

Crescători de ovine și fermieri din mai multe zone ale țării protestează astăzi, 15 septembrie, în Piața Victoriei din București,...

Aproximativ 100 de ciobani din Mureș participă la protestele de la București