Hocheiștii ciucani, prima victorie în semifinala Erste Liga
În Erste Liga de hochei pe gheață duminică, 17 martie, au fost programate meciurile 3 și respectiv 4 ale semifinalelor.
Sport Club Miercurea Ciuc a învins cu 4-1 formația maghiară UTE Újpesti (FOTO, cu harghitenii în albastru complet), ducând scorul general la 1-2 în favoarea grupării din țara vecină. Cealaltă semifinală s-a și terminat, după partida DEAC Debrecen – Ferencváros Budapest 1-4 (scor general 0-4).
Cum semifinalele se desfășoară în sistemul „cel mai bun din șapte jocuri”, Ferencváros s-a calificat deja în finală.
Luni, 18 martie, începând cu ora 18:30, la patinoarul „Vákár Lajos” din Miercurea Ciuc, va avea loc partida a 4-a dintre Sport Club și UTE Újpesti.
Septimiu Cioloboc