Hockey Klub Gheorgheni, vechea și noua campioană Erste Liga
Publicat de Rotar Mirela, 17 aprilie 2026, 10:11
Finala campionatului româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, dintre Hockey Klub Gheorgheni și Corona Brașov Wolves, a fost câștigată de formația harghiteană, cu 4-1 scor general.
Ultimul act a avut loc pe principiul „primul din șapte” și a debutat cu două meciuri găzduite de Patinoarul „Olimpic” din Brașov – joi și vineri, 9-10 aprilie: Corona Brașov Wolves – Hockey Klub Gheorgheni 3-4 după prelungiri și 3-2, tot după prelungiri (scor general 1-1).
Jocurile 3 și 4 au fost programate la începutul săptămânii curente, la Patinoarul „Remete Ice Aréna” din Gheorgheni: Hockey Klub Gheorgheni – Corona Brașov Wolves 4-3 după prelungiri (luni, 13 aprilie, scor general 2-1) și respectiv 7-0 (marți, 14 aprilie, scor general 3-1).
Partida a 5-a a avut loc joi, 16 aprilie, la Patinoarul „Olimpic” din Brașov: Corona Brașov Wolves – Hockey Klub Gheorgheni 3-4 (FOTO, scor general 1-4).
Deținătoarea trofeului Erste Liga a rămas Hockey Klub Gheorgheni.
Autor: Septimiu Cioloboc