Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

IBM aduce la Tîrgu-Mureș un supercalculator și idei de dezvoltare

IBM aduce la Tîrgu-Mureș un supercalculator și idei de dezvoltare
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Raluca Creț

Publicat de radiomures, 29 mai 2017, 17:51

Timp de patru săptămâni, mai mulți specialiști din cadrul IBM s-au aflat la Tîrgu-Mureș în cadrul unui proiect de voluntariat, în care au fost implicate Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea ”Petru Maior”, Asociația ”Divers” și Institutul Est European pentru Sănătatea Reproducerii.
Specialiștii au oferit soluții inedite de dezvoltare, dar au și venit cu un supercalculator, care va fi utilizat în cercetare de către cele două universități tîrgumureșene.
Rectorul Universității ”Petru Maior”, Călin Enăchescu:

IBM a făcut un efort extraordinar în cadrul acestui program ca să ne sprijine în dezvoltarea unui program la Universitatea ”Petru Maior”, un proiect foarte generos, crearea unui centru de high performance computing. Aceasta înseamnă că Tîrgu-Mureșul, universitățile, vor avea niște abilități de cercetare deosebite, care le pune pe harta cercetării europene în acest domeniu, pentru că, în ziua de azi, puterea de calcul și sistemele de calcul performante sunt un bun care trebuie apreciat ca atare și trebuie folosit ca atare. Cu ajutorul specialiștilor de la IBM, pe care i-am avut în universitate, am pus bazele acestui centru.”

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Leonard Azamfirei, a arătat că specialiștii au venit cu soluții concrete pentru transformarea universității într-una de tip smart:

A apărut conceptul de Smart University și Smart UMF, care ne aparține, tocmai în ideea de a face un salt în față în ceea ce privește managementul academic, modalitățile de predare și evaluare a studenților și pătrunderea în lumea virtuală a cloud-ului, care de fapt reprezintă viitorul resurselor științifice, academice, pe care orice universitate le are.”

Dacă Asociația ”Divers” a primit consultanță și instruire pe partea de social media, Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii va beneficia de o aplicație pe mobil, dedicate victimelor violenței în familie.
Directorul Institutului, Ionela Horga:

Aplicația pentru care am încercat să dezvoltăm ideea de fapt ne va folosi să ajungem foarte ușor la victime și potențiale victime, indiferent de locul în care se află, mediul rural sau urban, va funcționa indiferent de conexiunea la internet și vor primi imediat informația de care au nevoie.”

Directorul IBM România, Ron Kelen, a arătat că sprijinul acordat românilor face parte din acțiunile de responsabilitate socială ale companiei:

Acesta este și un semn pentru voi că IBM a fost și este în România de 25 de ani, sprijinind acest gen de inițiative și aceste inițiative completează munca noastră de zi de zi și reflectă angajamentul nostru pentru comunitate.:

Soluțiile propuse vor fi implementate în viitorul apropiat, în baza unui calendar stabilit cu fiecare partener.

Raluca Creţ

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:05

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române

Astăzi au loc mai multe manifestări dedicate Zilei Armatei Române. De la ora 10 a fost programată ceremonia la Mormântul Ostaşului Necunoscut,...

Manifestări dedicate Zilei Armatei Române
Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
România a trecut la ora de iarnă
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă
Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident