Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

În premieră la Teatrul Naţional Radiofonic – Două cazuri după Ion Luca Caragiale: Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii şi Inspecţiune

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2016, 14:02 / actualizat: 2 ianuarie 2020, 13:51

Luni, 28 noiembrie 2016, la ora 11:00, la clubul de la hotelul Ramada Majestic de pe Calea Victoriei din Bucureşti, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită la audiţia spectacolului Două cazuri după Ion Luca Caragiale: Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii şi Inspecţiune. Dramatizarea radiofonică şi regia artistică: Gavriil Pinte.
În distribuţie: Florin Zamfirescu, Mircea Constantinescu, Mihai Gruia Sandu, Petre Lupu, Vasile Toma, Valentin Teodosiu, Liliana Pană, Mariana Zaharia, Felicia Pinte, Graţiela Ştefan Ene, Gavril Pătru, Dorin Niculescu, Cristian Nicolae şi Gavriil Pinte.
Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Inginer de sunet: Iulian Iancu. Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.
Spectacolul radiofonic Două cazuri după Ion Luca Caragiale: Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii şi Inspecţiune alătură, ca într-o oglindă, două schiţe caragialiene, două cazuri de sinucidere (de fapt, un simulacru şi o sinucidere autentică), reflectate în presa vremii, care se dovedeşte a fi la fel de amatoare de senzaţional şi la fel de capabilă de mistificare, precum presa noastră de secol 20 şi 21.
Spectacolul se distinge prin calitatea scenariului radiofonic, prin atenta elaborare sonoră, prin ineditul viziunii regizorale, percutantă şi de o rafinată expresivitate. Textul caragialian, păstrat integral, este proiectat pe mai multe planuri auditive, ceea ce creează o întreagă lume, populată de vecine din mahala, medici interni, amici care fac conversaţie la berărie, funcţionari ori inspectori financiari, tipologii bine individualizate, dar şi de reporteri şi crainici, care preiau rolul povestitorului şi transformă toate evenimentele relatate în ştiri de senzaţie.
Montarea radiofonică impresionează prin insolitul său şi prin stilul viu, dinamic, incitant. Întâmplările sunt comunicate publicului în stilul reportajelor de teren, secvenţele sunt punctate de semnale sonore, ca în programele televiziunilor de azi, aducând, în acelaşi timp, şi specificul epocii lui Caragiale, acea atmosferă atât de aparte şi punând în lumină virtuţile textului, teatralitatea faptelor şi a dialogurilor.
„Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii ne înfăţişează un caz de mondenităţi cu ifose, iar Inspecţiune – un caz de prezumtivă delapidare/corupţie; modul cum presa reflectă aceste două situaţii determină un adevărat „spectacol mediatic”, cum se spune în zilele noastre”, afirmă regizorul Gavriil Pinte.
Dimensiunile textului caragialian sunt valorificate prin excelente echivalenţe radiofonice, iar jocul cu efecte acustice creează sonorităţi sugestive, în acord cu orchestrarea atât de aparte a întregului. Muzica dinamizează, la rândul său, compoziţia sonoră, potenţează ideile, încadrând inspirat jocul actorilor.
Actorii invitaţi de către regizorul Gavril Pinte în distribuţia spectacolului radiofonic individualizează caracterele, menţinând ritmul alert şi antrenând şi publicul în lumea caragialiană, plăsmuită în stil lucid şi caustic, o lume care şi-a păstrat şi azi intacte vitalitatea şi puterea de sugestie.
Premiera radiofonică a spectacolului va avea loc marţi, 6 decembrie, la ora 20:00, la Radio România Cultural.

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara
Radio România vineri, 4 septembrie 2026, 13:31

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara

Radio România Timișoara sărbătorește în acest sfârșit de săptămână, în inima Timișoarei, 70 de ani de la primele emisiuni în limbile...

70 de ani de la primele emisiuni în limbile germană și sârbă la Radio Timișoara
Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Radio România joi, 3 septembrie 2026, 15:35

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026

Producția Teatrului Național Radiofonic, Vinovații de Ilinca Stihi, primește o nouă nominalizare, la Prix Italia, după ce săptămâna...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, finalistă la Prix Italia 2026
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România miercuri, 2 septembrie 2026, 13:38

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat, dedicat...

Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală
Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Radio România marți, 1 septembrie 2026, 16:11

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București au semnat astăzi, 1 septembrie, un memorandum privind dezvoltarea...

Radio România și Ambasada Austriei / Forumul Cultural Austriac București încheie un parteneriat cultural în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice între Austria și România
Radio România miercuri, 26 august 2026, 15:42

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026

Teatrul Național Radiofonic anunță nominalizarea spectacolului radiofonic Vinovații, scenariu original și regie de Ilinca Stihi, la...

Vinovații de Ilinca Stihi, producție TNR, nominalizată la Prix Europa 2026
Radio România marți, 25 august 2026, 14:22

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026

În perioada 27-30 august, Teatrul Național Radiofonic (TNR) revine la Gala Tânărului Actor HOP, la Radio România Constanța, cu un nou...

Atelierul de rostire la microfon, susținut de regizoarea Ilinca Stihi, revine la Gala HOP 2026
Radio România luni, 24 august 2026, 17:06

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu

În fiecare an, din 2014, la începutul anului școlar, București FM oferă micilor școlari șansa de a câștiga ghiozdane pline cu rechizite...

București FM premiază din nou o clasă de gimnaziu
Radio România miercuri, 19 august 2026, 14:17

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026

După cum publicul meloman este deja obișnuit, după Festivalul George Enescu 2025, în toamna acestui an urmează alternanța – Concursul...

Editura Casa Radio la Concursul Internațional George Enescu 2026