Încep sferturile Ligii Naţionale de baschet feminin
Publicat de Stan Lucian, 27 februarie 2026, 16:25
Vineri, 27 februarie, sunt programate primele meciuri din sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet fete: Rapid Bucureşti-CS Agronomia Bucureşti, Baschet Arad-Sportul Studenţesc Bucureşti, CSM Târgovişte-CS Universitatea Cluj şi Sepsi SIC Sf.Gheorghe-CSU Poli Timişoara.
Sferturile se joacă după sistemul „cel mai bun din 3 partide”. Câştigătoarele acestor confruntări se vor califica în semifinalele campionatului.
Autor: Valeriu Voaideş