Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Începe debirocratizarea procesului didactic

Radio România Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 13 ianuarie 2020, 12:53

Ministrul Educaţiei anunţă primele măsuri destinate reducerii birocraţiei în învăţământ, care se vor aplica chiar de astăzi, din prima zi a semestrului 2 şcolar.

Se simplifică portofoliul profesorului şi cel al dirigintelui, se reduce numărul proceselor verbale care trebuie întocmite, cadrele didactice nu mai sunt implicate în întocmirea unor rapoarte şi statistici, iar testarea iniţială a elevilor nu mai este obligatorie, scrie Monica Anisie într-o postare pe internet, precizând că Inspectoratelor li s-a cerut aplicarea imediată a acestor măsuri.

Ea adaugă că sunt în curs de modificare şi alte acte normative, privind eliminarea portofoliului dirigintelui şi a comisiilor metodice sau pentru curriculum şi simplificarea condicii de prezenţă, a raportărilor raportarilor situaţiei sociale a elevilor, a documentelor necesare pentru excursiile şi activităţile extraţcolare ale elevilor sau a procesului de evaluare a calităţii.

Peste 60% dintre candidați au promovat examenul de definitivat, în județul Harghita
Cultură-educaţie marți, 21 iulie 2026, 13:02

Peste 60% dintre candidați au promovat examenul de definitivat, în județul Harghita

Rata de promovare a examenului național de definitivare în învățământ în județul Harghita, înainte de soluționarea contestațiilor, este...

Peste 60% dintre candidați au promovat examenul de definitivat, în județul Harghita
Două medii de 10 la proba scrisă a Definitivatului, la Braşov
Cultură-educaţie marți, 21 iulie 2026, 12:27

Două medii de 10 la proba scrisă a Definitivatului, la Braşov

Rezultatele au fost afişate în urmă cu puţin timp, pe site-ul dedicat. La polul opus, cea mai mică notă la proba scrisă a fost 2,45,...

Două medii de 10 la proba scrisă a Definitivatului, la Braşov
Fişele cu opţiunile pentru liceu ale absolvenţilor de clasa a VIII-a vor fi verificate
Cultură-educaţie marți, 21 iulie 2026, 09:59

Fişele cu opţiunile pentru liceu ale absolvenţilor de clasa a VIII-a vor fi verificate

Fişele cu opţiunile pentru liceu ale absolvenţilor de clasa a VIII-a vor fi verificate astăzi, în vederea corectării eventualelor erori,...

Fişele cu opţiunile pentru liceu ale absolvenţilor de clasa a VIII-a vor fi verificate
Peste 37.000 de candidaţi susţin proba scrisă a concursului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar
Cultură-educaţie marți, 21 iulie 2026, 09:53

Peste 37.000 de candidaţi susţin proba scrisă a concursului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar

Peste 37.000 de candidaţi susţin astăzi proba scrisă a concursului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar pentru ocuparea...

Peste 37.000 de candidaţi susţin proba scrisă a concursului naţional de titularizare în învăţământul preuniversitar
Cultură-educaţie luni, 20 iulie 2026, 16:00

Peste 4.500 de locuri disponibile la admiterea din acest an la UMFST Târgu Mureș

A început perioada admiterii la facultate, iar Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu...

Peste 4.500 de locuri disponibile la admiterea din acest an la UMFST Târgu Mureș
Cultură-educaţie vineri, 17 iulie 2026, 13:14

O şcoală din judeţul Braşov, printre unităţile de învăţământ selectate în programul Şcoli Strategice

O şcoală din judeţul Braşov se numără printre cele patru unităţi de învăţământ din ţară selectate în programul Şcoli Strategice al...

O şcoală din judeţul Braşov, printre unităţile de învăţământ selectate în programul Şcoli Strategice
Cultură-educaţie joi, 16 iulie 2026, 16:54

Absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic vor putea accesa, în premieră, stagii Blue Book la Comisia Europeană

Pentru prima dată, absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic vor avea acces la programul de stagii Blue Book al Comisiei Europene,...

Absolvenţii de învăţământ profesional şi tehnic vor putea accesa, în premieră, stagii Blue Book la Comisia Europeană
Cultură-educaţie joi, 16 iulie 2026, 09:55

Prima ediţie a Olimpiadei Central-Europene de Inteligenţă Artificială la Cluj

Peste 200 de liceeni din 32 de ţări participă în această săptămână la prima ediţie a Olimpiadei Central-Europene de Inteligenţă...

Prima ediţie a Olimpiadei Central-Europene de Inteligenţă Artificială la Cluj