Inspectorii ANPC au aplicat amenzi de peste 7 milioane de lei la peste 1.600 de operatori economici
Publicat de Stan Lucian, 19 decembrie 2025, 19:47
Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi de peste 7 milioane de lei în urma controalelor efectuate săptămâna aceasta, la peste 1.600 de operatori economici din toată ţara.
Inspectorii ANPC au descoperit produse alimentare neconforme, cu termenul de valabilitate depăşit, depozitate necorespunzător, precum şi echipamente sau ustensile cu un grad ridicat de uzură, murdare sau cu rugină.
A fost suspendată activitatea pentru 15 operatori economici până la remedierea deficienţelor.
Sursa: RADOR