Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Instituţiile bancare greceşti vor fi închise până pe 6 iulie

Instituţiile bancare greceşti vor fi închise până pe 6 iulie

Publicat de radiomures, 29 iunie 2015, 07:36

Este a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras.
Și retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în monitorul oficial grecesc azi-noapte, relatează AFP.
Intitulat ‘Vacanţă bancară de scurtă durată’, documentul, semnat de preşedintele ţării şi de premierul Alexis Tsipras, face referire la ‘caracterul de extremă urgenţă şi necesitatea neprevăzută de a proteja sistemul financiar şi economia grecească din cauza lipsei de lichididăţi provocată de decizia Eurogrupului din 27 iunie de a refuza prelungirea acordului de împrumut pentru Grecia’
Turiştii care se află în Grecia şi orice persoană care deţine o carte de identitate emisă într-o ţară străină nu vor fi vizaţi de măsurile de limitare a retragerilor bancare de la bancomate decise de guvernul grec, a anunţat executivul elen azi -noapte mai scrie AFP.

Susrsa foto: economica.net

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE
International sâmbătă, 17 octombrie 2026, 16:58

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE

Ministerul de Externe îi avertizează pe românii care călătoresc astăzi în Franţa să ţină cont de protestele antiguvernamentale planificate...

Avertizare de călătorie în Franţa, transmisă de MAE
„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun
International joi, 15 octombrie 2026, 18:01

„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun

Potrivit medicilor săi, recuperarea postoperatorie a Papei Leon „evoluează, în ansamblu, normal”, iar Suveranul Pontif a concelebrat...

„Papa şi-a reluat activitatea”, le-a anunţat jurnaliştilor Matteo Bruni, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun
În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume
International joi, 15 octombrie 2026, 15:02

În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume

În apropierea țărmului insulei Kekova, situată în regiunea Antalya din sudul Turciei, a fost descoperită o epavă care, potrivit arheologilor,...

În Turcia a fost descoperită cea mai veche epavă din lume
Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea
International miercuri, 14 octombrie 2026, 08:48

Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea

Papa Leon al XIV-lea suferă de cancer la plămâni, a anunțat ieri echipa de medici care i-a extirpat o parte dintr-un plămân. La cei 71 de ani...

Medicii au confirmat diagnosticul de adenocarcinom pulmonar în cazul Papei Leon al XIV-lea
International luni, 12 octombrie 2026, 14:43

Americanii Robert Hall şi Michael Woodford au câştigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, azi (luni), profesorilor americani Robert Hall şi Michael Woodford pentru studiile lor cu privire la...

Americanii Robert Hall şi Michael Woodford au câştigat Premiul Nobel pentru Economie
International luni, 12 octombrie 2026, 13:00

Coridor de transport strategic între România, Bulgaria și Grecia

La sfârșitul lunii trecute, la Bruxelles, s-a desfășurat o reuniune la nivel înalt intitulată „Prietenii Europei de Sud-Est – Reducerea...

Coridor de transport strategic între România, Bulgaria și Grecia
International duminică, 11 octombrie 2026, 14:18

Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump

Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile asupra infrastructurii...

Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
International duminică, 11 octombrie 2026, 09:43

Autorităţile din Rusia au confirmat decesul unei angajate a unui laborator de cercetare a ciumei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat ieri că autoritatea rusă de reglementare din domeniul sănătăţii a confirmat decesul unei...

Autorităţile din Rusia au confirmat decesul unei angajate a unui laborator de cercetare a ciumei