Intervenţie în Munţii Făgăraş pentru salvarea unui adolescent de 17 ani, aflat în stare de inconştienţă
Publicat de Stan Lucian, 13 august 2026, 15:30
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Judeţean Salvamont Argeş, salvatorii montani din Argeş şi Sibiu, alături de jandarmii montani, au intervenit pe traseul principal de creastă al Munţilor Făgăraş. Adolescentul de 17 ani făcea parte dintr-un grup de şase persoane.
Echipele terestre au acţionat coordonat pentru acordarea primului ajutor şi stabilizarea de urgenţă a victimei. Din cauza stării critice a tânărului şi a terenului dificil, a fost solicitat sprijin aerian, se precizează într-o informare transmisă de Salvamont Argeş.
Tânărul a fost extras şi preluat de elicopterul SMURD Târgu Mureş, fiind transportat rapid la spital.
Sursa: AGERPRES