Judecătorii nu se înţeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu. Se formează un complet de divergenţă
Publicat de Rotar Mirela, 23 octombrie 2026, 11:02 / actualizat: 23 octombrie 2026, 12:03
Doi judecători de la Curtea de Apel Bucureşti nu au reuşit astăzi să se pună de acord în legătură luarea unei decizii pe contestaţia depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l plasa pe fostul candidat la prezidenţiale în arest la domiciliu.
Cei doi judecători au avut opinii diferite în acest caz, astfel încât se va forma un complet de divergenţă, prin intrarea în componenţa acestuia a unui al treilea magistrat.
Situaţia de la Curtea de Apel Bucureşti este tensionată, în condiţiile în care susţinătorii lui Georgescu au ocupat carosabilul, iar traficul a fost oprit pe Splaiul Independenţei.
Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
Sursa: AGERPRES