Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Județe fruntașe la absorbția fondurilor europene

Județe fruntașe la absorbția fondurilor europene

Publicat de Corina Muntean, 10 iulie 2019, 11:00

Cele mai dezvoltate zone ale ţării, cele care dau şi cel mai mare PIB sunt şi cele care reuşesc să obţină cele mai multe fonduri gratis sau bani nerambursabili de la Uniunea Europeană.  Judeţele din Regiunea Centru nu se numără printre cele din top.

Alături de Bucureşti, județele Ilfov, Constanţa, Cluj şi Bihor se află în vârful clasamentului zonelor care au atras cele mai multe fonduri europene în actualul exerciţiu financiar (2014-2020). Conform datelor furnizate de Ministerul Fondurilor Europene, chiar dacă Ilfovul a derulat mai puţine contracte (48) pentru proiectele accesate, valoarea finanţării europene a acestora a depăşit 10 mld. lei, arată Ziarul Financiar. Bucureştiul, situat pe locul 2, a derulat 260 de contracte cu o finanţare europeană totală de 6,83 mld. lei, arată datele oficiale. ”Vorbim de proiecte care sunt atât ale autorităţilor publice, cât şi ale companiilor, ale ONG-urilor, şcolilor, universităţilor. Aceste sume sunt rezultatul muncii comunităţilor“, arată noul ministru al fondurilor europene, Roxana Mînzatu. Pentru judeţul Constanţa au fost semnate 208 contracte finanţate cu fonduri europene cu o valoare totală de 5,9 mld. lei, în timp ce Clujul a atras fonduri europene în valoare de 4,53 mld. lei în baza a 370 de contracte. Pentru judeţul Bihor au fost semnate 176 de contracte cu o valoare a finanţării europene de 2,36 mld. lei. În Regiunea Centru, doar 2 județe au atras finanțări mai mari de 1 miliard de lei, Alba – 1,5 miliarde, respectiv Brașov – 1,1 miliarde lei.

Chiar dacă a reușit să încheie peste 120 de contracte pentru finanțare din fonduri europene, Mureșul nu a reușit să aducă în județ decât 866 de milioane de lei. Lucru care se vede. Județele Harghita și Covasna stau și mai rău cu finanțări europene sub 450 de milioane, respectiv 370 de milioane lei.

La nivel de țară, cel mai rău în privința atragerii de fonduri se situează judeţul Teleorman, cu finanţări în valoare de doar 199 mil. lei şi 42 de proiecte. Toate aceste sume se încadrează în exerciţiul financiar 2014-2020, care se va încheia la sfârşitul anului viitor şi reprezintă contractele semnate pentru care s-a aprobat finanţare europeană.

Ministerul Fondurilor Europene spune că rata de absorbţie totală a României din acest moment pentru fondurile europene se ridică la 30%, cu o finanţare totală din bani europeni de 9,25 mld. euro din alocarea totală de 31 mld. euro. Cu toate acestea, ministerul de resort mai susţine că rata de contractare pentru finanţări europene a ajuns în luna iunie a acestui an la 79%, respectiv la suma de 23,6 mld. euro. Nu e rău, dar mai este loc.

Poate că autoritățile județene și locale din zona centru, vor avea inspirația și inteligența de a aplica cu noi proiecte și a mai obține în acest răstimp fonduri, pentru a dezvolta aceste județe, încremenite parcă în timp față de altele care se modernizează constant.

Nu de alta, dar vrem și noi să intrăm în secolul 21.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Sursa: www.ziarulfinanciar.ro

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Economic marți, 6 octombrie 2026, 13:35

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate

Românii trebuie să se pregătească de o iarnă şi o primăvară a anului 2027 cu preţuri foarte mari la electricitate, a declarat secretarul de...

Urmează o iarnă şi o primăvară cu preţuri foarte mari la electricitate
Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Economic marți, 6 octombrie 2026, 07:57

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile

Preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 4,5%, în ultimele 30 de zile. A ajuns până la 10,08 lei. În același timp, în...

Preţul mediu al carburanţilor a cunoscut o majorare în ultimele 30 de zile
Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Economic luni, 5 octombrie 2026, 15:06

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru

Doar 17% dintre români declară că ar avea economii suficiente pentru a face faţă consecinţelor financiare ale unui dezastru natural sau ale...

Doar 17% dintre români ar avea economii suficiente pentru a acoperi costurile unui dezastru
Carburanţii, tot mai scumpi
Economic luni, 5 octombrie 2026, 11:31

Carburanţii, tot mai scumpi

Carburanții au atins în această dimineață noi praguri. Şoferii plătesc sume tot mai mari la fiecare alimentare. Benzina a depășit 10,05 lei...

Carburanţii, tot mai scumpi
Economic sâmbătă, 3 octombrie 2026, 09:33

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii

Agenţia Standard & Poor’s a anunţat aseară târziu că menţine ratingul de ţară. Perspectiva este însă negativă, iar principala...

România rămâne pe lista ţărilor sigure pentru investiţii
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:08

Leul continuă să se deprecieze

Nou record negativ pe piaţa valutară: euro a depăşit azi valoarea de 5 lei şi 34 de bani la cursul stabilit de BNR, însă peste zi la casele de...

Leul continuă să se deprecieze
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 20:05

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin

Aceste scheme au fost instituite în acest an pentru a compensa pierderile suferite de crescătorii români de animale, în contextul crizei din...

Se dau ajutoarele APIA pentru sectoarele bovin şi suin
Economic vineri, 2 octombrie 2026, 16:33

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)

Antreprenorii români consideră, în proporţie de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 faţă de anul trecut, 34,9% dintre ei...

Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026(sondaj)