La Miercurea-Ciuc, furnizarea încălzirii în sistem centralizat a început la trei instituţii de învăţământ
Publicat de Stan Lucian, 21 septembrie 2026, 18:59
Furnizarea încălzirii în sistem centralizat a început, luni, la trei instituţii de învăţământ din Miercurea-Ciuc, în contextul temperaturilor scăzute înregistrare în ultimele zile.
Directoarea Societăţii de Gospodărire Comunală GOSCOM Miercurea-Ciuc, Biro Hajnalka, a precizat că furnizarea agentului termic se face, la cerere, la o grădiniţă, o şcoală şi la creşa din oraş.
Încălzirea este asigurată, deocamdată, doar dimineaţa, în intervalul orar 6:00-9:00.
Pentru consumatorii casnici racordaţi la sistemul centralizat, GOSCOM se află încă în etapa de pregătire a sistemului, iar lucrările pregătitoare ar urma să fie finalizate în cursul acestei săptămâni.
Furnizarea agentului termic se va face la cerere, până când temperaturile vor scădea suficient de mult încât operatorul de termoficare să înceapă oficial sezonul de încălzire.
Din experienţa anilor trecuţi, furnizarea agentului termic ar putea începe în jurul datei de 28 septembrie, sau cel târziu la începutul lunii octombrie.
Sursa: AGERPRES