La Mulți Ani, Mircea Cărtărescu!

S-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti.

• „Faptul că mama nu m-a coborât din pat e din cauza condiţiilor în care trăiam – era la jumătatea anilor ’50 (n.n. – ai secolului al XX-lea), erau o sărăcie şi-o foamete îngrozitoare. Ai mei trăiau într-o singură cămăruţă de câţiva metri pătraţi, cu ciment pe jos. Condiţii improprii pentru creşterea unui copil. Faptul că nu m-a lăsat pe ciment până am împlinit vârsta de 1 an şi jumătate, poate 2, este explicabil. Într-una dintre cele mai vechi amintiri ale mele mă văd pe marginea patului, în braţele mamei, care îmi citea dintr-o carte foarte mare, ilustrată(…) Perioada cea mai obscură, mai ciudată, care mă intrigă cel mai mult din toată viaţa mea, sunt primii ani de copilărie. Aş vrea să-i pot visa cândva. Să-i pot desluşi cumva. Chiar să fac o şedinţă de hipnotism şi să mi-i pot aduce aminte limpede. Unele amintiri de felul acesta pot fi amintiri-paravan, amintiri induse sau amintiri false. Sau amintiri reale care se petrec, de fapt, la vârste mult mai mari decât am crezut eu. Însă pot face anumite corelaţii. De pildă, cu locuinţele în care am stat ori cu fotografiile pe care le păstrez. Cea mai veche amintire, însă foarte clară, din prima locuinţă în care au stat părinţii mei – am locuit acolo până la 3 ani – pare să fie de la 1 an şi jumătate. E puţin cam ciudat, pentru că, de regulă, nu ai amintiri decât de la o vârstă mai mare de 2 ani. Dar eu ţin minte cum mi s-au făcut nişte fotografii în care apar plângând, foarte nefericit, într-o curte mică a locuinţei în care stăteau ai mei la grămadă cu alţi câţiva zeci de inşi. Ştiu că pot lega această poză de dimineaţa în care a venit cineva să mă fotogafieze. Îmi amintesc foarte bine că am crezut că era doctorul. Mi-era o frică îngrozitoare de doctori încă de pe-atunci. Văzând că îndreaptă spre mine un aparat, bineînţeles că am intrat în panică şi am început să plâng. Purtam un soi de şpilhozen, era vară şi stăteam într-un crâng de liliac, ţinând un pumn la ochi şi plângând în faţa fotografului.” (fragmente dintr-un interviu, cu Mircea Cărtărescu, realizat de Laurențiu Ungureanu și Doinel Tronaru – pentru „Adevărul de Weekend”/19 Februarie 2015).

• poet, prozator, eseist, critic literar, publicist.

• a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.

• este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.

• A publicat următoarele volume: Faruri, vitrine, fotografii, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1980; Poeme de amor, Cartea Românească, Bucureşti, 1982; Totul, poeme, Cartea Românească, Bucureşti, 1984; Visul (în ediţiile următoare Nostalgia), povestiri, Cartea Românească, Bucureşti, 1989; Humanitas, Bucureşti, 1993; Levantul, poem epic, Cartea Românească, Bucureşti, 1990; Humanitas, Bucureşti, 1998; Visul chimeric, studiu critic, Litera, Bucureşti, 1991; Humanitas, Bucureşti, 2011; Travesti, roman, Humanitas, Bucureşti, 1994; a devenit roman grafic în limba franceză; Dragostea, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1994; Aripa stângă, roman, Humanitas, Bucureşti, 1996; Dublu CD, poeme, Humanitas, Bucureşti, 1998; Postmodernismul românesc, studiu critic, Humanitas, Bucureşti, 1999; Jurnal I, Humanitas, Bucureşti, 2001; Orbitor. Corpul, roman, Humanitas, Bucureşti, 2002; Enciclopedia zmeilor, carte pentru copii, Humanitas, Bucureşti, 2002; Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, publicistică, Humanitas, Bucureşti, 2003; Parfumul aspru al ficţiunii, audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2003; Plurivers vol. I şi II, poeme, Humanitas, Bucureşti, 2003;Cincizeci de sonete, poeme, Brumar, Timişoara, 2003; De ce iubim femeile, povestiri şi audiobook, Humanitas, Bucureşti, 2004; Baroane!, Humanitas, Bucureşti, 2005; Jurnal II, Humanitas, Bucureşti, 2005; Orbitor. Aripa dreaptă, roman, Humanitas, Bucureşti, 2007; Dublu album, Humanitas, Bucureşti, 2009; Nimic, Humanitas, Bucureşti, 2010; Frumoasele străine, povestiri, Humanitas, Bucureşti, 2010; Zen. Jurnal 2004-2010, Humanitas, Bucureşti, 2011; Ochiul căprui al dragostei noastre, publicistică şi proză, Humanitas, Bucureşti, 2012.

• Traduceri în engleză, germană, italiană, franceză, suedeză, spaniolă, olandeză, polonă, portugheză, maghiară, ivrit, norvegiană, bulgară, slovenă, daneză, bască, rusă, greacă, turcă, croată, sârbă.

• Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit, în 2005, Premiul literar „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură „Haus der Kulturen der Welt”, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014). Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România[1], întrunit pe 19 decembrie 2014, l-a desemnat pe Mircea Cărtărescu, în unanimitate, candidat la premiul „Nobel” pentru literatură (teatrul politicii s-a implicat, la rându-i, dovedind cât de ipocriți sunt textierii, cât de slabi sunt actorii[2]). După Eugène Ionesco, câștigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins, cu Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur[3], una dintre cele mai prestigioase distincții literare europene[4], acordată lui[5], în 2015, pentru întreaga opera literară.

[1] Sub conducerea preşedintelui Nicolae Manolescu…

[2] În 2010, Victor Ponta îi numea pe Mircea Cărtărescu şi Mircea Mihăieş „intelectuali ai Fuhrerului” – pentru articolele critice scrise de aceştia la adresa prim-ministrului României. „Bun, sunt convins că imediat o să spuneţi: cei doi autori sunt faimoşii propagandişti nazişti (intelectuali în felul lor) Alfred Rosenberg şi Josef Goebbels; articolele au fost scrise în perioada interbelică în cotidianul NSDAP Volkischer Beobachter; se referă evident la evrei şi comunişti, duşmanii lor cărora se pregăteau să le aplice soluţia finală! Ei bine greşiţi dacă spuneţi asta, dar nu sunteţi totuşi departe de adevăr, un adevăr din păcate românesc, din păcate actual! Vă spun eu exact – este vorba de domnii intelectuali de marcă Mircea Mihăieş (primul text) şi Mircea Cărtărescu (al doilea – ştiţi dvs, preferatul Preşedintelui(…). Iar ziarul este, săptămâna aceasta, la care cei doi domni rafinaţi sunt! Şi nu, nu e vorba despre evrei sărmanii, ci despre mine, un biet politician, despre Iliescu, Geoană, Antonescu – toţi duşmani care trebuie striviţi ca nişte năpârci, nu?”, scria Victor Ponta pe blogul său. Cu o zi înainte de anunţarea câştigătorului premiului „Nobel” 2014 pentru literatură, premierul îi ura succes scriitorului, pe Facebook. „Îi doresc mult succes lui Mircea Cărtărescu(…), când se va anunţa câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură! România are şanse mari să se bucure de un nou laureat!”. Mircea Cărtărescu a reacţionat, într-un comentariu la o postare făcută, pe respectivul subiect, de scriitorul Iulian Tănase (reţeaua de socializare). „În ceea ce mă priveşte, resping cu dezgust urările d-lui Ponta”, scria Cărtărescu.

[3] Premiu literar de mare tradiție, decernat din 1965.

[4] Printre laureați se numără scriitori precum W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano, Javier Marias, John Banville ș.a.

[5] Ceremonia de decernare va avea loc pe 27 iulie, la Salzburg, în deschiderea „Festivalului Mozart”.

http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/litere-si-filosofie/mircea-cartarescu