Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural

Lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș și povești speciale despre Sărbătorile Pascale, la Radio România Cultural

Publicat de Stan Lucian, 9 aprilie 2025, 15:51

În perioada 14-25 aprilie, Radio România Cultural oferă ascultătorilor săi o experiență de excepție: lectura integrală a Jurnalului de la Păltiniș, realizată de Gabriel Liiceanu în studiourile postului național de radio. Apărută în 1983, cartea a marcat generații întregi și a devenit un adevărat fenomen cultural. Episoadele vor fi difuzate de luni până vineri, de la ora 12:00.

Prin această lectură-eveniment, publicul va putea redescoperi autenticitatea și intensitatea unei experiențe culturale unice, așa cum o descrie autorul însuși: „Era prima mea carte scrisă într-un mod strict literar, iar eu nu aveam urechea formată pentru a aprecia dacă ceea ce ieșise era o reușită sau un eșec. Eram foarte nesigur pe ea. În același timp, știam clar un lucru: că fusese scrisă într-un mod profund autentic, fără gândul publicării. Nu-mi imaginam că o astfel de carte ar putea apărea atunci. Plecasem de la ideea că ceea ce trăiam la Păltiniș, împreună cu Pleșu, era atât de ieșit din comun, încât ar fi fost o urâțenie să-l izolez în singularitatea lui, fără a-l împărtăși celorlalți.”, spune Gabriel Liiceanu într-un interviu acordat Ancăi Mateescu.

Alături de acest eveniment special, Radio România Cultural difuzează, în perioada 17-22 aprilie, la GPS Cultural (luni-vineri), o serie de mărturii emoționante despre Sărbătorile Pascale trăite în vremuri de restriște. Printre acestea:

Steluța Pestrea Suciu evocă bombardamentele din Brașov din 4 aprilie 1944, care au avut loc chiar în prima zi de Paști: „Mama m-a luat în brațe și a fugit la Pietrele lui Solomon, care erau niște grote, adăposturi naturale. Groaza pusese stăpânire pe oamenii care alergau disperați să găsească un loc ferit”.

Galina Răduleanu, supraviețuitoare a închisorilor comuniste, vorbește despre sărbătorile de Paști trăite în detenție: „În închisoare, am învățat o metodă ciudată prin care numărându-se într-un anumit fel încheieturile degetelor și anumite zone ale palmei (ciclul soarelui și al lunii), puteai calcula data exactă a Paștelui din orice an. Pentru cei care erau de mulți ani ani în închisoare, calculul acesta era foarte important”.

Paula Rădulescu, actriță și prima soție a lui Dem Rădulescu, își amintește eforturile depuse pentru a ajunge la slujbele din Săptămâna Patimilor: „Erau programate spectacole lungi, astfel încât să nu poți ajunge la denii. O dată, în Vinerea Mare, a fost un spectacol cu pauză de vreo 10 minute. Am luat-o la fugă… Am fost atât de fericită că am reușit să aprind o lumânare și chiar să dau un ocol bisericii, cu toți ceilalți, după care am fugit înapoi la teatru”.

Grigore Pepene, fost deținut politic, povestește despre slujba de Paști oficiată la 800 de metri sub pământ, în mina de la Baia Sprie, în 1954. Printre preoții deținuți s-a aflat și părintele Iustin Pârvu.

În plus, ascultătorii vor putea descoperi relatări despre călătorii în Insula Paștelui, dar și despre mesele de sărbătoare din casa celei mai renumite autoare de cărți de bucate din România, Sanda Marin.

Detalii, în programele Radio România Cultural sau pe www.radioromaniacultural.ro.

Sursa: Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice SRR

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Radio România luni, 26 octombrie 2026, 13:04

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio

Vineri, 30 octombrie 2026 (19:00), Sala Radio celebrează 98 de ani de Radio România printr-un concert al Orchestrei Naționale Radio, ansamblu a...

98 de ani de Radio România, sărbătoriți prin muzică la Sala Radio
Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Radio România vineri, 23 octombrie 2026, 11:48

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România, invită joi, 29 octombrie (ora 19:00), la concertul Brahms – Iubire, Timp, Destin, o incursiune în...

Corul Academic Radio: Brahms – Iubire, Timp, Destin
Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Radio România joi, 22 octombrie 2026, 17:12

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio

Miercuri, 28 octombrie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio propune la Sala Radio un concert ce îmbină creația românească și...

Funambulia de Dan Dediu, premieră absolută la Sala Radio
Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 19:50

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio

Vineri, 23 octombrie (ora 19:00), violonista Maria Marica, câștigătoare a Concursului Internațional George Enescu în 2022, revine la Sala Radio...

Violonista Maria Marica revine la Sala Radio
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:15

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru

Teatrul Naţional Radiofonic participă la cea de a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, desfăşurată la Bucureşti, în perioada 16-25...

Teatrul Național Radiofonic, prezent în Festivalul Național de Teatru
Radio România marți, 20 octombrie 2026, 15:14

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural

Radio România Cultural lansează un nou proiect dedicat poeziei românești de astăzi. Poeți din generații diferite își înregistrează...

Poezia contemporană românească se aude la Radio România Cultural
Radio România luni, 19 octombrie 2026, 15:28

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul aniversar Alexandru Tomescu 50, un omagiu adus...

Alexandru Tomescu 50. Concert aniversar și sesiune de autografe
Radio România miercuri, 14 octombrie 2026, 15:51

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna

Duminică, 18 octombrie (de la ora 17:00), Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraș) vă invită la primul său concert...

Concert folcloric aniversar Alexandru Pugna