Liga I de fotbal, în direct , la Radio Tg.Mureș
Sepsi OSK Sf.Gheorghe primește, sâmbătă, vizita formației AFC Hermannstadt, într-un meci contând pentru cea de-a 14-a etapă a Ligii I de fotbal. Partida va fi transmisă, în direct, de Radio Tg.Mureș, după buletinul de știri de la ora 18.00, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, dar și online, pe www.radiomures.ro.
În jocul tur, disputat la 21 iulie, la Tg.Mureș, în runda inaugurală a noii ediții de campionat, sibienii s-au impus cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Ștefan Blănaru, în minutul 11.
Înaintea partidei de la Sf.Gheorghe, Sepsi ocupă locul VII în clasament, cu 19 puncte, iar AFC Hermannstadt se află pe cea de-a 13-a poziție, penultima, cu doar 11 puncte.
Valeriu Voaideș