Locuințe protejate la Luduș, pentru 24 de adulți cu dizabilități
Publicat de Rotar Mirela, 3 martie 2026, 13:42
Acestea au fost construite și dotate printr-o finanțare de 3,3 milioane de lei, prin proiectul ”Pași spre viitor”, derulat în ultimii doi ani de Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Mureș. Fiecare din cele 4 locuințe adăpostește câte șase rezidenți.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Doru Constantin, a explicat că rezidenții, adulți cu dizabilități, sunt în regim de independență parțială. Ei sunt supravegheați de asistenții sociali:
,,Beneficiarul acestui proiect este fostul Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Luduș. Practic s-a dorit înființarea a patru servicii sociale precum centre de zi sau centre Respiro și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanele cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi. În Luduș, noi am reușit achiziționarea, ulterior dotarea a patru asemenea locuințe, iar acei beneficiari care se pot cât de cât gospodări singuri, au vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.”
Proiectul de preluarea a copiilor dezinstituționalizați ai DGASPC Mureș, deveniți adulți, este deocamdată singurul finanțat de Ministerul Muncii. Un centru similar, realizat din alte finanțări, este funcțional la Căpușul de Câmpie.
Potrivit autorităților, în total, în cele 13 centre sociale din județul Mureș sunt internate peste 850 de persoane adulte cu dizabilități.
Autor: Valeriu Russu