Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Marius Pașcan critică proiectul de lege privind înființarea Departamentului pentru Promovarea Demnității Umane și a Toleranței

Marius Pașcan critică proiectul de lege privind înființarea Departamentului pentru Promovarea Demnității Umane și a Toleranței
Foto: Sursa foto: arhiva

Publicat de radiomures, 15 octombrie 2015, 16:32

Nemultumirea senatorului muresean vizează proiectul de înfiinţare a unui departament special în cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dar şi obligaţia ca radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei, profesorii să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un „plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării”.
Proiectul aparține preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, și prevede că defăimarea socială constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 30.000 dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social.
Marius Pașcan consideră că legea îi va sancționa pe cei care vor avea curajul și îndrăzneala să lezeze prin declarațiile lor anumite grupuri de interese cum ar fi, de pildă, politicienii și partidele politice:

Dacă cumva îl lezați pe domnul Liviu Dragnea, pregătiți-vă portmoneul și pușculița. Este un act diabolic, pur și simplu botniță pentru societatea civilă, de cenzură în fața criticilor cu care este îndrituită forța politică, partidele politice, să nu fie cumva lezate, să nu le fie atinsă demnitatea când le spui la modul global că sunt hoți. Deci acum când te referi la politicieni și spui că sunt hoți, corupți, mincinoși, automat ești pasibil de amendă, de la 10.000 la 60.000 de lei, depinde de calitatea din care faci aceste afirmații.”

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 52 de voturi pentru și 23 împotrivă și va ajunge la Camera Deputaților, care este for decizional.

Raluca Creţ

Foto: www.tirgumureseanul.ro

Prioritățile ministrului Energiei pentru perioda următoare sunt gestionarea sezonului rece și protejarea consumatorilor vulnerabili
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 14:51

Prioritățile ministrului Energiei pentru perioda următoare sunt gestionarea sezonului rece și protejarea consumatorilor vulnerabili

Noul ministru al Energiei, Dumitru Chisăliță, anunță că prioritățile sale imediate sunt gestionarea sezonului rece și protejarea...

Prioritățile ministrului Energiei pentru perioda următoare sunt gestionarea sezonului rece și protejarea consumatorilor vulnerabili
Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 11:51

Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei generează astăzi ameninţări fără precedent la Marea Neagră, care ajung până în apele...

Mesaje ale preşedintelui Nicuşor Dan şi premierului Luca Niculescu, cu ocazia Zilei Armatei Române
Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 10:58

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate

Ministrul muncii, Florin Manole a anunțat cã pregatește aplicarea masurii conform legii, cu un procent estimat la 7 procente. Efortul bugetar...

Pensiile vor fi indexate din nou din 2027, dupa doi ani în care au fost înghețate
Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern
Politic sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:59

Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern

Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern, asigură premierul Luca Niculescu. El a punctat că românii din diaspora...

Luca Niculescu: Investiţia în oameni este una dintre priorităţile acestui guvern
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 08:53

Luca Niculescu – şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, la Palatul Victoria

Premierul Luca Niculescu va avea astăzi, la Palatul Victoria, o şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli. Şedinţa este programată să...

Luca Niculescu – şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, la Palatul Victoria
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 08:34

Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară

Actualul Guvern va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară, a transmis ieri preşedintele PNL, Ilie Bolojan, fost...

Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine serveşte – România sau aristocraţia bugetară
Politic joi, 22 octombrie 2026, 20:42

Concluziile ședinței CSAT

La Palatul Cotroceni, a avut loc, joi, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Nicușor Dan....

Concluziile ședinței CSAT
Politic joi, 22 octombrie 2026, 09:21

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, astăzi, de la ora 18,00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de preşedintele...

Şedinţă a CSAT, la Palatul Cotroceni