Medalii de aur pentru târgumureşeni la Mondialele de fotbal-tenis
Publicat de Stan Lucian, 26 octombrie 2026, 17:11
La Famagusta, în Cipru, în perioada 19-24 octombrie, au avut loc întrecerile Campionatului Mondial de fotbal-tenis, competiţie rezervată categoriilor seniori, tineret şi juniori.
Din delegaţia României au făcut parte şi 5 sportivi de la clubul Gombos Martial Arts Tg.Mureş, care au cucerit 13 medalii de aur.
Varo Norbert a devenit campion mondial la seniori în probele de simplu, dublu şi triplu, iar Varo Szabolcs a obţinut trei medalii de aur, la categoriile U21 şi seniori, în proba de triplu.
La categoria juniorilor, Kertész Ákos a cucerit trei titluri mondiale, la simplu, dublu și triplu, iar György Balázs și Vasile Antonio, au câştigat cu câte două medalii de aur, în probele de dublu și triplu.
Aproximativ 150 de sportivi din țări precum România, Cipru de Nord, Turcia, Danemarca, Franța, Republica Moldova, Irak, Ungaria sau Slovacia, au concurat la acest Campionat Mondial. România a fost reprezentată de 26 de sportivi.
Autor: Valeriu Voaideş