Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Medicii care se perfecționează în străinătate se vor putea întoarce mai ușor în spitalele românești

Medicii care se perfecționează în străinătate se vor putea întoarce mai ușor în spitalele românești
Foto: Lucian Marginean/Facebook

Publicat de Stan Lucian, 24 decembrie 2025, 14:17

Medicii români care au studiat şi profesat în străinătate şi au ales să se reîntoarcă în ţară vor avea de urmat proceduri mult mai ușoare și mai rapide pentru echivalarea diplomelor.

Acum un medic așteaptă peste o lună pentru a-i fi recunoscută experiența.

Un astfel de exemplu este cel al medicului Septimiu Popescu, care s-a întors la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş după cinci ani în care a profesat ca medic într-un spital din Franța.

A reușit să intre în echipa de top a Clincii de Radiologie Intervențională și abia așteaptă să poată salva pacienții cu AVC sau alte afecțiuni vasculare:

„Planul meu de la început a fost să mă întorc în România, să plec, să mă formez și să mă întorc la un moment dat. S-a ivit oportunitatea și am reușit să mă întorc. Am depus actele pentru recunoaștere a competențelor și diplomele europene pe care le-am obținut în Franța, un număr de trei. Am depus actele la Ministerul Sănătății și acum acestea sunt în curs de echivalare. Aștept răspunsul, probabil va dura una, două luni.”

Septimiu Popescu are mai mulți colegi care ar dori să se întoarcă să profeseze în România și care se izbesc de zidul birocratic:

„Fiind în Paris, am relaționat cu diaspora medicală destul de numeroasă, astfel încât aproximativ în fiecare spital și poate pe fiecare secție era cel puțin câte un român, dacă nu mai mulți. La un moment dat eram șase medici români pe secția de radiologie unde lucram eu, în contextul în care în spitalul respectiv erau patru secții de radiologie. O parte din ei își doresc să se întoarcă, o parte nu-și doresc deloc să se întoarcă, dar cei care își doresc să revină o fac pentru că, așa cum și eu vreau, am zis că vreau să tratez pacienți în limba mea și să vorbesc limba mea și să mă simt acasă.”

Problema este cunoscută la nivelul Ministerului Sănătății care a demarat deja procedurile pentru simplificarea recunoașterii diplomelor.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat recent la Târgu Mureș că nu este normal ca un tânăr să aștepte până la un an pentru echivalarea studiilor și a experienței.

13 final stiri 24 dec raluca ministru 32 sec.

” Un număr de birocrați din Ministerul Sănătății, din Direcțiile de Sănătate Publică și anumite cadre universitare, nu vreau să ignorăm deloc acest lucru, nu au scăpat, din păcate, de vechile metehne, adică de frica că vine unul mai tânăr și mai bun să le ia locul. Și atunci există colegi care așteaptă și 12 luni pentru echivalarea experienței sau a stagiilor în străinătate pentru a veni în România. Există o serie de modificări legislative pe care le facem acum la Ministerul Sănătății pentru a scurta acest termen la maxim 30 de zile.”

Medicii care doresc să se întoarcă sunt motivați și de nivelul la care a ajuns medicina în România, în principal datorită investițiilor masive în aparatură.

Septimiu Popescu:

„În compartimentul în care m-am întors facem exact aceleași intervenții pe care le făceam în Franța în spitalul Becetre și nu e diferență ca și procedură, ca și materiale pe care le folosim, ca și echipament, ba chiar poate pereții sunt mai bine zugrăviți aici decât acolo și ca număr de complicații suntem similar că acolo, poate chiar uneori, în anumite condiții lucrăm mai bine aici.”

Domeniul în care s-a întors doctorul Popescu a primit o atenție deosebită în ultimii ani.

Coordonatorul Laboratorului de Radiologie Intervenţională din SCJU Târgu Mureş, dr. Lucian Mărginean:

„Avem aproape aceleași condiții ca și în străinătate, în care putem să dezvoltăm terapii medicale de înaltă performanță, terapii care aduc soluții pentru pacienți care, până nu demult, nu aveau posibilitatea sau nu aveau nicio resursă terapeutică, iar astăzi pot fi tratați. Condițiile medicale, dotări de aparatură, de finanțare, sunt cel puțin la nivelul celor de afară.”

În noiembrie 2021, bugetul național total pentru programul de finantare pentru AVC era de 18 milioane de lei la nivel național iar în acest an a ajuns la 66 de milioane de lei.

Autor: Raluca Creț

ASCOTID cere eliminarea birocrației și a discriminării tinerilor insulino-dependenți
Sănătate miercuri, 4 noiembrie 2026, 16:00

ASCOTID cere eliminarea birocrației și a discriminării tinerilor insulino-dependenți

Asociația copiilor și tinerilor care suferă de diabet (ASCOTID) din Târgu Mureș a împlinit 20 de ani de când militează pentru dreptul micilor...

ASCOTID cere eliminarea birocrației și a discriminării tinerilor insulino-dependenți
Prima clinică universitară pentru copiii cu diabet
Sănătate miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:00

Prima clinică universitară pentru copiii cu diabet

În primăvara anului viitor ar putea fi finalizate lucrările la prima Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice...

Prima clinică universitară pentru copiii cu diabet
Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 17:29

Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe

Bărbaţii cu vârsta de peste 45 de ani pot beneficia gratuit de screening pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Judeţean de...

Screening gratuit pentru depistarea cancerul de prostată, la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale
Sănătate marți, 3 noiembrie 2026, 12:44

Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale

Ministrul Sănătății a precizat că va face vizite neanunțate în spitale, începând cu cele din București, pentru a verifica prezența...

Ministrul Sănătății va face vizite neanunțate în spitale
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 18:48

Rogobete: 9.969 de candidaţi la Rezidenţiat

Concursul Naţional de Rezidenţiat va avea loc pe 15 noiembrie şi va reuni 9.969 de candidaţi, care vor concura pentru 5.483 de locuri şi...

Rogobete: 9.969 de candidaţi la Rezidenţiat
Sănătate luni, 2 noiembrie 2026, 12:13

Screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc

O sută de bărbați vor beneficia de investigații gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de prostată, în cadrul unei campanii organizate...

Screening gratuit pentru depistarea cancerului de prostată, la Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc
Sănătate duminică, 1 noiembrie 2026, 13:01

Ministrul Sănătăţii: Accesul la medicamente şi la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat astăzi că a solicitat o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale a...

Ministrul Sănătăţii: Accesul la medicamente şi la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Sănătate joi, 29 octombrie 2026, 14:45

Focar de pestă porcină africană în localitatea sibiană Veseud

Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a aprobat planul de măsuri după confirmarea unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie...

Focar de pestă porcină africană în localitatea sibiană Veseud