Membrii Parlamentului European au aprobat acordul pentru Brexit
Membrii Parlamentului European au aprobat acordul pentru Brexit, cu două zile înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.
Votul covârşitor în favoarea acordului a fost precedat de dezbateri emoţionante în Aula de la Bruxelles.
O parte din eurodeputaţii britanici şi-au exprimat speranţa că ţara lor va reveni, într-o zi în blocul comunitar, dar euroscepticii şi-au folosit discursurile finale pentru a critica Uniunea Europeană.
Potrivit BBC, după vot, parlamentarii şi-au unit mâinile şi au fredonat un vechi cântec scoţian de despărţire.