Nicuşor Dan şi Dominic Fritz au avut discuţii, la Palatul Cotroceni
Publicat de Stan Lucian, 6 mai 2026, 15:18
Preşedintele USR, Dominic Fritz, s-a întâlnit azi cu preşedintele Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, au precizat pentru AGERPRES surse politice.
Întrevederea a avut loc după ce preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va începe consultări informale cu partidele politice pentru formarea unui nou Guvern, în contextul în care moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Bolojan a trecut de Parlament.
De asemenea, Dominic Fritz a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cadrul discuţiilor cu preşedintele Nicuşor Dan îi va transmite acestuia deciziile Comitetului Politic al partidului: faptul că USR nu revine la masa negocierilor cu PSD şi că îşi va coordona deciziile cu PNL, pentru a evalua opţiunile de viitor.
Sursa: AGERPRES