Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Nu se găsește vinovatul pentru incendiile de la groapa de gunoi Sighișoara

Radio România Mureș
Foto: Foto: ISU MUREȘ

Publicat de Corina Muntean, 28 decembrie 2021, 15:22

Primăria Sighișoara, Garda de Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului Mureș arată că responsabilitatea aparține operatorului de salubritate Schuster Ecosal, care însă afirmă că nu mai are autorizație de mediu, deci nu poate interveni la locul evenimentului.

Astfel că de peste trei ani, celula 3 a gropii de deșeuri se aprinde repetat, doar în acest an înregistrându-se peste 20 de incendii, iar trei dintre ele au durat peste 245 de ore, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Adrian Bloj:

În cursul anului 2021, colegii de la Detașamentul de Pompieri Sighișoara, au fost solicitați pentru lichidarea incendiilor de la groapa de gunoi a municipiului, de 21 de ori. Ieri, colegii mei eu fost solicitați pentru degajări mari de fum, ardea în profunzime, și au lichidat incendiul în aproxiumativ o oră. Măsurile luate au constat în informări preventive, iar răspunderea aparține agentului economic care răspunde de groapa respectivă.

Managerul Schuster Ecosal, Maria Strava afirmă că firma nu mai deține autorizație de mediu, astfel că nu mai răspunde de groapa de gunoi și nu mai este obligată să realizeze captatoare de gaze. Aceasta susține că incendiile au fost provocate intenționat:

Noi nu mai avem autorizație de mediu pentru depozit, din 20 august, când ne-au anulat-o. Întrebați Primăria cine răspunde de groapa de gunoi! Celula III arde pentru că în nenumărate rânduri i s-a dat foc intenționat, ca să ajungem în faza de a ne anula autorizația. Incendiul de azi noapte e o consecință a acelor focuri puse intenționat. Atâta timp cât nu mai avem autorizație, nu putem face acea instalație de captare gaze.

Garda de mediu Mureș susține însă că, chiar și în absența autorizației de mediu, firma este obligată să supravegheze depozitul de gunoi.

Inițial, Agenția Regională de Mediu Sibiu eliberat acordul de mediu pentru costruiriea depozitului, fără obligativitatea ridicării unei instalații de captare a biogazului.

Între timp, firma a cerut, la insistențele Gărzii de Mediu Mureș, revizuirea acordului de mediu și i s-a dat ca termen de construire a instalației de biogaz, noiembrie 2021.

Șeful Gărzii de Mediu Mureș, Szekely Annamaria:

Anul acesta în vară am sistat activitatea și le-am dat niște măsuri de remediere. Nu nu am vrut să anulăm autorizația pentru că am fi anulat și obligativitatea de realizare a sistemului de captare a biogazului. Dar măsurile acelea nu s-au realizat și până la urmă tot am ajuns să se anuleze autorizația, și sistarea activității s-a făcut în 20 august, dar autorizația s-a anulat abia în 29 septembrie. Ei, ca foști titulari de autorizație integrată de mediu, au totuși niște obligații, inclusiv de supraveghere post-închidere. Însă pentru asta trebuie să ceară de la APM un aviz care să stabilească obligațiile de mediu. Ei au solicitat un acord de mediu pentru sistemul acesta de captare a biogazului, dar încă nu s-a emis actul.

Primarul Sighișoarei, Iulian Sârbu, susține că pentru a remedia situația se impune închiderea primelor trei celule ale gropii de gunoi și deschiderea celei de-a IV-a.

În plus, spune acesta, este obligatorie construirea unui captator de gaze la celula III, cea care mereu se aprinde, lucru de care este responsabil firma de salubriutate:

Deocamdată cei de la Mediu au oprit acea groapă de gunoi, nu mai există autorizație, știu că azi noapte iarăși a ars, dar în acest moment era în discuție deschiderea celulei IV. Până când nu se închid definitiv cele trei celule și nu se preiau gazele, conform proiectului de mediu și prin autorizația dată către Schustrer Ecosal. Ei trebuie să construiască niște captatoare pentru gazele care în permanență apar în celula III, și există prin proiectul pe care și l-au însușit și care e aprobat de cei de la Mediu, exact procedura care trebuie făcută.

Pentru ecologizarea gropii de gunoi de la Sighișoara se impune construirea unei instalații de captare a biogazului, cu accesarea de fonduri europene, în privința cărora primarul Iulian Sârbu afirmă că s-au inițiat discuții cu ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Valeriu Russu

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală
Social miercuri, 10 iunie 2026, 15:03

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală

Fermierii mureșeni au fost convocați astăzi la Palatul Administrativ din Târgu Mureș unde autoritățile le-au explicat noile interdicții...

Restricții dure pentru crescătorii de ovine din Mureș după apariția a patru focare de boală
Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:15

Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate

Săptămâna trecută, după o avarie la o conductă Romgaz, mii de pești au murit iar autoritățile au interzis cetățenilor folosirea apei din...

Poluare pe pârâul Nadeș din satul Chendu, comuna Bălăușeri. Mâine sunt așteptate rezultatele probelor prelevate
A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:04

A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov

Preotul unei parohii ortodoxe din municipiul Braşov îi îndeamnă pe credincioşi să ‘manifeste prudenţă’ când vizitează...

A fost semnalată prezența unui urs într-un cimitir din Brașov
Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR
Social miercuri, 10 iunie 2026, 13:00

Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR

Ministerul Transporturilor a aprobat în urmă cu câteva zile cele două proiecte de tren metropolitan pentru Brașov și Târgu Mureș, două...

Proiectul tehnic al Trenului metropolitan Mureș, aprobat de CFR
Social miercuri, 10 iunie 2026, 12:36

Populaţia României continuă să scadă

Populaţia României continuă să scadă, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică. În luna aprilie,...

Populaţia României continuă să scadă
Social miercuri, 10 iunie 2026, 11:04

Peste 100 de percheziții, în județul Mureș, în domeniul fabricării și comercializării de instrumente muzicale

Astăzi, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului...

Peste 100 de percheziții, în județul Mureș, în domeniul fabricării și comercializării de instrumente muzicale
Social miercuri, 10 iunie 2026, 10:24

Prezenţa urşilor, semnalată frecvent în apropierea localităţilor din Harghita

Prezența urșilor în zonele locuite din județul Harghita este semnalată tot mai des, autoritățile raportând o creștere semnificativă a...

Prezenţa urşilor, semnalată frecvent în apropierea localităţilor din Harghita
Social marți, 9 iunie 2026, 17:07

Transfăgărăşanul ar putea fi redeschis circulaţiei rutiere vineri dimineaţă

Circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 7C – Transfăgărăşan, sectorul cuprins între Piscu Negru şi Bâlea Cascadă, ar putea fi reluată...

Transfăgărăşanul ar putea fi redeschis circulaţiei rutiere vineri dimineaţă