Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Numărul românilor care aleg joburile part-time este în continuă creștere

Numărul românilor care aleg joburile part-time este în continuă creștere

Publicat de APETRI MARGARETA, 20 aprilie 2023, 14:59

Un studiu publicat de una din cele mai mari platforme de recrutare din România arată că în 2023 românii aleg tot mai mult să-și rotunjească veniturile printr-un loc de muncă cu timp parțial.

Peste 450.000 de aplicări au fost înregistrate de la începutul anului și până acum pentru acest tip de joburi, cărora li se adaugă aproape 37.000 de aplicări pentru joburile project based.

Ambele cumulează aproximativ 15% din totalul aplicărilor aferente perioadei ianuarie – aprilie 2023, precizează pentru Radio Tg.Mureș reprezentantul platformei, Ana Călugăru:

Se pare că românii sunt tot mai hotărâți să își suplimenteze veniturile, de vreme ce căutările pentru joburile de weekend au crescut cu 200% de la începutul anului și până acum, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar cele pentru part-time, cu peste 50%. Acesta după ce, în a doua jumătate a anului trecut, aplicările pentru joburile part-time au scăzut ca urmare că a scăzut și numărul de joburi, după ce a fost luată măsura de a fi impozitate locurile de muncă cu jumătate de normă la nivelul salariului minim pe economie.

De altfel, nivelul salarial și beneficiile sunt criteriile cele mai importante după care tinerii aleg un loc de muncă, a menționat pentru Radio Tg.Mureș directorul AJOFM Mureș, Gheorghe Ștef:

Pe unii dintre ei îi interesează programele de formare profesională, de calificare sau recalificare. Noi le facem o recomandare, în funcție de pregătirea pe care au, urmând ca ei să se deplaseze la agentul economic, cu care negociază direct salariul. Primele informații pe care le cer se referă la beneficii. Am observat că în acest an mai puțin vin pentru a fi luați în evidență și pentru a-și căuta un loc de muncă.

Există și domenii în care munca part-time se potrivește mai bine, iar acolo sunt și cele mai multe locuri disponibile. Ana Călugăru:

Cele mai multe opțiuni pe care le au cei care vor să își completeze veniturile prin intermediul unui al doilea job sunt din domeniul art entertainment, și aici vorbim despre animatori la evenimente, promiteri, urmează retail, servicii, transport-logistică, industria alimentară și turism.

Jumătate dintre cele peste 450.000 de aplicări înregistrate anul acesta pentru joburi cu jumătate de normă au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care fie încă nu câștigă salariul dorit la locul de muncă principal, fie vor să facă o schimbare de carieră.

Numărul de aplicări scade drastic în cazul candidaților care au peste 36 de ani și care aleg, mai degrabă, să aștepte până când vor găsi un job mai bine plătit decât să lucreze în două locuri diferite simultan.

Autor: Raluca Creț

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei
Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:38

Halloween în Cetatea Sighișoarei

Cetatea medievală din Sighișoara găzduiește, între 30 octombrie și 1 noiembrie, cea de-a doua ediție a festivalului Halloween în Cetate. Au...

Halloween în Cetatea Sighișoarei
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:37

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră

Trei marinari sunt încă dispăruţi după incidentul de ieri, din Marea Neagră, unde o navă sub pavilion străin ar fi fost lovită de o dronă....

Trei marinari sunt încă dispăruți după incidentul din Marea Neagră
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:33

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Târgu-Mureş vor asigura ordinea și siguranța publică, alături...

Jandarmii mureșeni, în misiune la meciul de fotbal dintre A.F.K. Csikszereda și F.C. Voluntari, care are loc azi, la Miercurea-Ciuc
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:31

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00

Astfel, ziua de mâine, 25 octombrie, va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an. Reprezentanţii CFR au transmis că schimbarea orei nu va...

România trece la noapte la ora de iarnă: ora 4:00 va deveni ora 3:00
Social vineri, 23 octombrie 2026, 19:30

Tânăr atacat de urs la Viișoara

Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost atacat de un urs, în timp ce se afla cu oile la pășunat, în extravilanul localității Viișoara, au...

Tânăr atacat de urs la Viișoara