Oameni & Fapte – 10 octombrie

– Este cea de-a 283-a zi a lui 2022. Au mai rămas 82 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:32 şi va apune la ora 18:45.

– În ţară este „Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti”, stabilită prin Legea nr. 168/2017, la iniţiativa vicepreşedintelui Comisiei pentru agricultură, deputatul PSD Alexandru Stănescu. Prin această lege se doreşte încurajarea producţiei agricole naţionale pentru consumatorii români, precum şi pentru comercianţi. Se mai vrea îmbunătăţirea statutului producătorului român în lanţul alimentar scurt şi încurajarea consumului de produse agroalimentare autohtone şi de produse tradiţionale.

– Azi marcăm „Ziua Mondială Împotriva Pedepsei cu Moartea” (ținută din 2002, la apelul Coaliţiei Mondiale Împotriva Pedepsei cu Moartea) şi „Ziua Europeană Împotriva Pedepsei cu Moartea” (declarată în septembrie 2007 de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, iar de UE – în decembrie 2007. Ziua este în conformitate cu drepturile fundamentale ale Uniunii Europene, ce prevăd că nici o persoană nu poate fi condamnată la pedeapsa capitală sau executată). Marcăm „Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale”, instituită, în 1992, de Federaţia Mondială pentru Sănătate Mintală, în vederea atragerii atenţiei asupra amplorii deosebite a bolilor psihice.

– Este și „Ziua Europeană a Donării şi Transplantului de Organe” (EODD), organizată anual de Consiliul Europei, începând din 1998.

– În Canada este „Ziua Recunoştinţei” („Thanksgiving Day”), „o zi în care se adresează mulţumiri lui Dumnezeu Atotputernicul pentru generoasele roade cu care a binecuvântat Canada”. Se celebrează mai mult ca o sărbătoare naţională decât ca una religioasă. Ziua a fost celebrată pentru prima oară în 15 aprilie 1872, iar în 1931 Parlamentul canadian a adoptat o lege prin care fixa data de 11 noiembrie ca „Zi a Recunoştinţei”. Începând cu anul 1957, este sărbătorită în a doua zi de luni din octombrie.

– În SUA se sărbătorește „Columbus Day” – marcată în a doua zi de luni din octombrie. Ziua celebrează momentul în care navigatorul genovez Cristofor Columb a atins pentru prima dată pământul american, la 12 octombrie 1492. Ziua a fost marcată prima dată la 12 octombrie 1792, la împlinirea a 300 de ani de la acel eveniment.

– Astăzi este Ziua Naţională a statului Fiji, unde se aniversează proclamarea independenţei din 1970 (se marchează în a doua zi de luni din octombrie).

– Între 10-13 octombrie 2022 are loc „Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor” („#EURegionsWeek”), cea mai mare manifestare anuală dedicată politicii regionale, în care regiunile și orașele își prezintă capacitatea de a genera creștere economică și locuri de muncă, de a pune în aplicare politica de coeziune a Uniunii Europene și de a demonstra importanța nivelului local și regional pentru buna guvernanță europeană. Cea de-a 20-a ediție se desfășoară sub deviza „Noi provocări pentru coeziunea Europei”, temele ce vor fi abordate referindu-se la tranziția verde și cea digitală, coeziunea teritorială și responsabilizarea tinerilor, acordând o atenție deosebită rolului politicii de coeziune în redresarea durabilă a Europei, ca cel mai eficace instrument de solidaritate de răspuns la situații de urgență și la consecințele crizelor.

– În 1394 s-a dat Bătălia de la Rovine, unde oastea Ţării Româneşti, condusă de Mircea cel Bătrân, i-a înfrânt pe turcii invadatori, aflaţi sub comanda sultanului Baiazid I. În 1857 a început construcţia clădirii Universităţii din Bucureşti, iar în 1872 Ion Creangă a fost exclus definitiv din cler. În anul 1876 s-a creat Partidul Popular Săsesc din Transilvania, iar în 1896 apărea, la Bucureşti, săptămânalul literar „Povestea vorbei”, unde a debutat poetul Ion Minulescu.

– În 1903 compania germană „Bayer” a pus în vânzare aspirina, medicament obținut de chimistul bavarez Felix Hoffman, pentru a ameliora reumatismul tatălui său. Aspirina a fost derivată la început din acidul salicilic, un extract din coajă de salcie, dar în 1899 „Bayer” a realizat un procedeu de a-l obține prin sinteză.

– În Primul Război Mondial, la 10 octombrie 1916 începea cea dintâi Bătălie de la Jiu, unde Armata I-a Română, comandată de generalul Ion Dragalina, a respins ofensiva germano-austro-ungară, oprind temporar înaintarea ei spre Oltenia şi părţile vestice ale Munteniei. În lupte s-a remarcat, prin vitejia sa, Ecaterina Teodoroiu, „eroina de la Jiu”.

– În anul 1926 s-a constituit Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), ca urmare a fuziunii Partidului Ţărănesc (condus de Ion Mihalache) cu Partidul Naţional Român din Transilvania (condus de Iuliu Maniu). În fruntea noului partid a fost ales Iuliu Maniu, secondat de Ion Mihalache.

– Un avion „Boeing 247” al companiei americane United Airlines era distrus la 10 octombrie 1933, în urma exploziei unei bombe lângă orașul Chesterton (statul Indiana), toți cei șapte oameni prezenți la bord decedând. Acesta este considerat primul sabotaj din istoria aviației comerciale. Nici până astăzi nu se cunoaşte cauza exactă a accidentului şi nimeni nu a fost vreodată acuzat de crimă, incidentul rămânând nerezolvat. Anchetatorii au fost convinşi că accidentul a fost rezultatul unei bombe, cel mai probabil cu nitroglicerină, pusă în compartimentul de bagaje, lângă partea din spate a avionului.

– În anul 1933 compania americană „Procter&Gamble” lansa pe piață primul detergent de uz casnic, denumit „Dreft” şi care conținea surfactanți sintetici. Detergentul a fost introdus ca o alternativă la săpun şi era folosit atât pentru spălarea vaselor cât şi a rufelor. La data de 10 octombrie 1933 americanul Waldo L. Semon a inventat vinilul, iar în 1957 a luat foc reactorul nuclear din Windscale, unul dintre cele mai grave accidente nucleare dinainte de dezastrul de la Cernobîl şi cel mai grav din istoria Marii Britanii. S-a estimat că cel puţin 200 de oameni s-au îmbolnăvit de cancer din cauza materialului radioactiv eliberat.

– În 1963 a intrat în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor nucleare în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă, iar în 1964 au început Jocurile Olimpice de Vară de la Tokyo (Japonia), competiţie la care atletele române Iolanda Balaş şi Mihaela Peneş câştigau medaliile de aur la săritura în înălţime (cu 1,90 metri), respectiv, la aruncarea suliţei (cu 60,54 metri – un nou record mondial). Ediţia a 18-a s-a încheiat la 24 octombrie.

– În 1967 a intrat în vigoare Tratatul privind „Principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti”, act semnat de SUA, Marea Britanie şi URSS, iar în 1968 apărea primul număr al revistei săptămânale de literatură şi artă „România literară”.

– La 10 octombrie 1986 un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter a lovit San Salvador, capitala şi cel mai mare oraş din El Salvador, omorând în jur de 1500 de oameni. În 2001 organizația teroristă „Al-Qaida” îi chema pe „toți musulmanii” la Jihad împotriva SUA, iar în anul 2005 s-a inaugurat, la Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

– Din 2010 Antilele Olandeze au încetat să existe ca ţară, devenind parte integrantă a Olandei, iar în 2015 atentatul islamist de lângă gara din Ankara (Turcia) s-a soldat cu 103 morţi.

– La 10 octombrie 2012 s-a inaugurat Sky Tower – cea mai înaltă clădire de birouri din România. Situată pe Bulevardul Barbu Văcărescu, în zona Pipera din Bucureşti, clădirea are 37 de etaje, o înălţime de 137 de metri și 60 de metri de structură subterană cu 5 etaje de locuri de parcare și depozitare, o suprafaţă construită supraterană de 50.000 de metri pătrați şi o suprafaţă construită pe fiecare etaj de 1.150 de metri pătrați. Toate zonele de birouri sunt iluminate natural, iar etajele superioare beneficiază de ascensoare de mare viteză, care ating o viteză maximă de 6 metri pe secundă. Proprietara clădirii este Compania „Raiffeisen Property Holding Internaţional”.

– La 10 octombrie s-au născut: sultanul otoman Selim I (1465); pictorul francez Antoine Watteau (1684); fizicianul și chimistul englez Henry Cavendish, care a descoperit hidrogenul şi a realizat sinteza apei (1731); istoricul şi scriitorul român Ioan Puşcariu (1824); dramaturgul şi prozatorul finlandez Aleksis Kivi (1834); politicianul Ion I. Câmpineanu, primul guvernator al Băncii Naţionale (1841); medicul şi naturalistul român Dimitrie Brândză, întemeietorul Institutului Botanic şi al Grădinii Botanice din Bucureşti (1846); exploratorul, naturalistul și diplomatul norvegian Fridtjof Nansen, laureat Nobel (1861); actriţa americană Helen Dunbar (1863); pictorul și graficianul român Nicolae Vermont (1866); poetul şi prozatorul rus Ivan Alekseievici Bunin, laureat Nobel (1870); scriitorul şi diplomatul sârb Ivo Andrič, laureat Nobel (1892); sculptorul şi pictorul elveţian Alberto Giacometti (1901); biologul chinez Bei Shizhang (1903); compozitorul american de origine rusă Vernon Duke (1903); medicul român Ilie Ardelean, întemeietorul igienei experimentale din ţara noastră (1906); biologul român Constantin Manolache (1906); poetul și traducătorul român Constantin Nisipeanu (1907); compozitorul şi dirijorul american Johnny Green (1908); scriitoarea spaniolă de limbă catalană Mercè Rodoreda i Gurguí (1908); poetul şi prozatorul român de etnie maghiară Horváth István (1909); scriitorul francez Claude Simon, laureat Nobel (1913); harpista română Liana Pasquali (1915); prozatorul şi sculptorul român Nicolae Crişan (1923); scriitorul şi regizorul britanic de film James Clavell (1924); compozitorul şi profesorul român Mircea Neagu (1928); scriitoarea britanică Sheila F. Walsh (1928); fizicianul și profesorul român Mihai Gavrilă (1929); chimistul francez Yves Chauvin, laureat Nobel (1930); dramaturgul, actorul şi regizorul britanic de teatru Harold Pinter, laureat Nobel (1930); actriţa română Tatiana Iekel, prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (1932); economistul Ion Sergiu Chircă din Republica Moldova (1934); scriitorul şi publicistul român Manole Auneanu (1935); chimistul german Gerhard Ertl, laureat Nobel (1936); clarinetistul, compozitorul şi dirijorul român Aurelian Octav Popa (1937);

compozitoarea americană Gloria Coates (1938); fotograful japonez Moriyama Daidō (1938); scriitoarea americană Lily Tuck (1938); scriitorul nigerian, producătorul de televiziune și activistul de mediu Ken Saro-Wiwa (1941); poetul şi omul politic român Radu Vasile, fost premier al României (1942); prozatorul român Radu Niţu (1943); cântăreţul și compozitorul american John Prine, o legendă muzicii country-folk din SUA și supranumit „Mark Twain” al textierilor (1946); balerina română Mariana Popa (1949); prof. univ. dr. Silviu Constantinoiu, medic primar chirurg român, specialist în domeniul chirurgiei esofagiene şi eso-gastrice (1952); fotbalistul român Michael Klein (1959); gimnasta germană Maxi Gnauck, considerată cea mai bună gimnastă din Germania (1964); fotomodelul și actrița chineză Bai Ling (1966); cântăreața română Laura Stoica (1967); actrița americană Wendi McLendon-Covey (1969); pianistul rus Evgheni Kissin (1971); scriitoarea și editoarea Liliana Corobca din Republica Moldova (1975); muzicianul norvegian Ihsahn, pe numele real Vegard Tveitan, solist vocal și chitarist al trupei norvegiene de black metal „Emperor” (1975); modelul și actrița americană Jodi Lyn O’Keefe (1978); cântăreața și compozitoarea galeză Marina Diamandis (1985); fotbalistul argentinian Ezequiel Marcelo Garay González (1986); actrița germană Jil Funke (1988); germanca de origine română Doris Schmidts, declarată în 2009 „Miss Germania” (1988), cântăreața și compozitoarea australiană Gabriella Cilmi (1991) și fotbalistul elvețian de naționalitate kosovară Xherdan Shaqiri (1991).

– În 10 octombrie au murit: generalul roman Germanicus (19 d.Hr.); sculptorul şi pictorul italian Verrocchio (1488); matematicianul scoţian David Gregory (1708); istoricul grec Dionisie Fotino, stabilit în Ţara Românească (1821); filosoful și economistul francez Charles Fourier, care a preconizat o societate utopică a „armoniei”, al cărei model era „falansterul” (1837); criticul muzical şi de artă, esteticianul, istoricul de artă şi arheologul rus Vladimir Stasov (1906); regele Carol I al României (1914); constructorul şi hidrologul român Elie Radu (1931); istoricul român Sever I. Zotta (1943); şansonetista franceză Édith Piaf (1963); pianistul și profesorul rus Heinrich Neuhaus (1964); lingvistul și filologul român de origine evreiască Jacques Byck (1964); istoricul şi arheologul român Mihail Macrea (1967); filosoful și economistul austriac Ludwig von Mises (1973); chimistul român Dumitru A. Isăcescu (1977); actorul britanic Sir Ralph Richardson (1983); regizorul, scenaristul şi actorul american Orson Welles (1985); actorul american de origine rusă Yul Brynner (1985); prozatoarea română Dana Dumitriu (1987); pianista franceză Catherine Collard (1993); pedologul român Constantin D. Chiriţă (1993); inginerul român Nicolae I. Manolescu, specialist în transporturile feroviare şi în sinteza numerică, structurală şi cinematică a mecanismelor (1993);

cântăreţul român de folk Nicu Vladimir (1995); pianistul american Eugene Istomin (2003); actorul, regizorul şi producătorul american Christopher Reeve, cel care a dat viaţă personajului Superman (2004); compozitorul român de muzică uşoară Alexandru Mandy (2005); publicistul şi poetul român Ilie Purcaru (2008); cântăreţul american Solomon Burke, supranumit „Regele muzicii rock & soul” (2010); cântăreaţa lirică australiană Dame Joan Sutherland, supranumită „La Stupenda”, deoarece vocea ei avea o amplitudine uluitoare, atingând cu uşurinţă cele mai înalte note (2010); politologul şi sociologul francez de origine română Mattei Dogan (2010); actriţa şi prezentatoarea rusă de televiziune Marina Golub (2012); inginerul chimist şi cercetătorul român Ion Teoreanu, fost ministru (2013); astronautul american Scott Carpenter (2013); baritonul și profesorul român Emil Pinghireac (2013); actorul, regizorul şi scenaristul francez Daniel Duval (2013); criticul și istoricul literar, publicistul și jurnalistul român de radio şi de televiziune Liviu Grăsoiu, autor de scenarii radiofonice şi de film (2020); criticul şi istoricul literar, eseistul, publicistul, traducătorul și profesorul universitar român Sergiu Pavel Dan, fiul prozatorului Pavel Dan (2021) și antrenorul român de fotbal Cornel Drăgușin, fost selecționer al echipei naționale de fotbal a României, dar și al reprezentativelor din Iraq și Siria (2021).

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures
BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri