Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni și Fapte

Oameni și Fapte
Foto: Sursa foto: pixabay.com

Publicat de Corina Muntean, 7 decembrie 2017, 08:04 / actualizat: 7 decembrie 2017, 9:18

– Creștinii ortodocși și greco catolici o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile”, proclamată de Adunarea Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (OACI), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În Statele Unite ale Americii se comemorează „Ziua Pearl Harbour”, în onoarea americanilor ucişi în atacul-surpriză al Japoniei de la Pearl Harbour (din 7 decembrie 1941), atac care a determinat intrarea SUA în cel de-Al Doilea Război Mondial.

– La 7 decembrie 1732 s-a inaugurat Teatrul Covent Garden (Royal Opera House / Opera Regală) din Londra, una dintre cele mai prestigioase companii de operă din lume, iar în anul 1742 a fost inaugurată Opera Regală din Berlin (actuala Operă de Stat), cu spectacolul „Cezar şi Cleopatra”, de Karl Heinrich Graun.

– Pe 7 decembrie 1784 armata habsburgică a înfrânt rezistenţa ţăranilor răsculaţi din Transilvania, conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, iar în anul
1834 corabia „Marița”, cea dintâi navă sub pavilion românesc, a plecat în primul său voiaj în afara granițelor țării, pe ruta Sulina – Constantinopol.
Comandantul velierului de tip bric era Ioan Cristescu.

– La data de 7 decembrie 1868 parlamentul maghiar a promulgat Legea votată de Dieta din Cluj privind încorporarea Transilvaniei în Ungaria, ceea ce ducea la dizolvarea Guvernului provizoriu de la Cluj şi la extinderea legilor Ungariei şi asupra Transilvaniei. În anul 1966 România a aderat la Convenţia internaţională pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra, pe 17 iunie 1960.

– În ziua de 7 decembrie 1966 a intrat în funcțiune Hidrocentrala Bacău II, care încheia activitatea de construire a salbei de hidrocentrale de pe râul Bistrița, iar în anul 1970 Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite aproba Tratatul privind Denuclearizarea Fundului Mărilor, document semnat la Moscova, Washington şi Londra, pe 11 februarie 1971.

– La 7 decembrie 1972, în drum spre Lună, echipajul misiunii americane „Apollo 17” a realizat, de la o distanță de circa 45.000 km de Terra, celebra fotografie numită „The Blue Marble”, prima imagine clară a feței luminate a Pământului. Tot atunci România a aderat la Acordul privind Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi la Acordul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), instituţii specializate ale ONU. În 1992 s-a inaugurat Centrul Cultural Francez din Iaşi, iar în 2001 Consiliul Miniștrilor de Justiție și de Interne ai Uniunii Europene a decis ridicarea vizelor pentru cetățenii români care doreau să călătorească în spațiul Schengen, începând cu data de 1 ianuarie 2002.

– La 7 decembrie s-au născut: poetul persan Abū-Sa’īd Abul-Khair (967); arhitectul, sculptorul și pictorul italian Gian Lorenzo Bernini (1598); generalul francez Henri Mathias Berthelot, șeful misiunii militare franceze la București în Primul Război Mondial (1861); compozitorul și dirijorul italian Pietro Mascagni (1863); juristul şi politicianul român dr. Petru Groza, şef al statului (1884); dramaturgul român Ion Luca (1894); jurnalistul american de televiziune Leonard Goldenson (1905); astrofizicianul american de origine olandeză Gerard Peter Kupier (1905); compozitorul, cântărețul, trompetistul și actorul american Louis Prima (1910); scriitorul şi muzicologul român Harry Negrin (1914); actorul american Eli Wallach (1915); istoricul, avocatul şi preşedintele portughez Mário Soares (1924); prozatorul român Sorin Titel (1935); cântărețul român de muzică populară Nicolae Sabău (1939); fotbalistul englez John Terry (1980) și cântărețul american Aaron Carter (1987).

– În 7 decembrie au murit: omul politic, filozoful, scriitorul și oratorul roman Cicero (asasinat în 43 î.Hr.); compozitorul flamand Adrian Willaert (1562); diplomatul francez Ferdinand de Lesseps, arhitectul Canalului Suez (1894); caricaturistul american Thomas Nast (1902); dramaturgul și prozatorul francez Tristan Bernard (1947); pianista elveţiană de origine română Clara Haskil (1960); soprana norvegiană Kirsten Flagstad (1962); romancierul și dramaturgul american Thornton Wilder (1975); poeta română Ioana Bantaş, soţia lui Cezar Baltag (1987); scriitoarea, jurnalista și activista comunistă maghiară Ács Kató (1989); prozatorul şi poetul american de etnie cubaneză Reinaldo Arenas (1990); fizicianul german Wolfgang Paul (1993); scriitorul chilian José Donoso (1996); chimistul american Martin Rodbell (1998); actorul, scriitorul şi regizorul american Harry Morgan (2011); regizorul şi scenaristul francez Edouard Molinaro (2013); interpretul român de muzică populară, cantautorul şi instrumentistul Laza Cnejevici (2015) şi muzicianul englez Greg Lake, basist, chitarist, vocalist, compozitor, producător şi membru fondator al trupelor „King Crimson” şi „Emerson, Lake & Palmer” (2016).

Septimiu Cioloboc

Dunărea are în continuare un debit scăzut
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:02

Dunărea are în continuare un debit scăzut

Debitul Dunării la intrarea în țară va rămâne la 1.300 de metri cubi pe secundă în următoarele cinci zile, apoi va crește ușor până la...

Dunărea are în continuare un debit scăzut
România a trecut la ora de iarnă
Social duminică, 25 octombrie 2026, 11:00

România a trecut la ora de iarnă

România a trecut la ora de iarnă, ceasurile s-au dat înapoi cu o oră, astfel încât ziua de astăzi va fi cea mai lungă din an, de 25 de ore....

România a trecut la ora de iarnă
Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:21

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita

Polițiștii din Harghita au desfășurat, vineri, 23 octombrie, o serie de activități preventive și de control, în sistem integrat, în școli....

Acțiuni pentru siguranța elevilor în Harghita
Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:18

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un pieton a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un autoturim, pe DN 12A, în comuna Lunca de Sus, județul Harghita Din primele cercetări...

Harghita: Pieton mort, după ce a fost lovit de un autoturism
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:16

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini

În urma apariției în spațiul public a unor imagini cu privire la abandonarea a două exemplare canine, în incinta unui adăpost de animale din...

Polițiștii brașoveni caută vinovații pentru abandonarea a doi câini
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:15

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie

Un bărbat de 49 de ani din localitatea Săcele, județul Brașov, a fost condamnat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru...

Brașov: Peste 2 ani de închisoare pentru violență în familie
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident

Un tânăr de 24 de ani din Cluj și-a pierdut viața în urma unui accident rutier petrecut, azi noapte, pe DN 11, între localitățile Lunca...

Brașov: Tânăr din Cluj, decedat într-un accident
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:10

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei

Un tânăr de 23 de ani din Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera. Acesta a fost...

Tânăr din Săcele, arestat pentru agresarea partenerei