Oameni & Fapte- 16 octombrie

– Astăzi este „Ziua Mondială a Alimentaţiei”, marcată din 1981 în cinstea datei de 16 octombrie 1945, când s-a înfiinţat Fondul Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Aceasta se vrea o zi care să contribuie la sporirea solidarităţii în lupta împotriva foametei, malnutriţiei şi sărăciei. Este şi „Ziua Europeană a Resuscitării”, organizată de către Consiliul European de Resuscitare (CER), cu scopul de a educa populaţia tânără din Europa în ceea ce priveşte acordarea de prim ajutor şi de a creşte numărul de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator în locuri publice.

– La data de 16 octombrie 1813 a început Bătălia de la Leipzig (numită şi „Bătălia Naţiunilor”), în care armatele rusă, austriacă şi prusacă au înfrânt forţele împăratului francez Napoleon I Bonaparte, care a fost silit să se retragă peste Rin. Lupta a durat până pe 19 octombrie 1813. Un puternic incediu a izbucnit la Palatul Westminster din Londra, în 16 octombrie 1834, distrugând mare parte din clădirile complexului parlamentar, printre care şi cele ale Camerei Lorzilor şi Camerei Comunelor.

– În 1934 a început, în China, marșul celor 100.000 comuniști conduşi de Mao Zedong. Soldaţii Armatelor Roşii, călăuziţi de Mao şi Zhou Enlai, au parcurs peste 12.500 km, în 370 zile, străbătând unele dintre cele mai dificile porţiuni de pe teritoriul chinez. Cunoscut în istorie ca „Marşul cel Lung”, acesta a durat până pe 29 octombrie 1935 şi a consfinţit ascensiunea la putere a lui Mao Zedong. La data de 16 octombrie 1946 inculpaţii nazişti condamnaţi la moarte în principalul proces de la Nürnberg au fost executaţi, iar în anul 1964 China detona prima bombă nucleară, în deşertul Sinkiang, la Centrul de Testare de la Lop Nur, în nord-vestul ţării. Bomba, numită simplu „596”, era compusă din uraniu-235 şi a avut puterea de 22 KT.

– În 1967 s-a inaugurat oficial sediul NATO de la Bruxelles (Belgia), iar la 16 octombrie 1978 cardinalul polonez Karol Wojtyla a fost ales papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea, un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din 1522. În 1993 România devenea membru cu drepturi depline în Mişcarea francofonă, la cea de-a cincea Conferinţă la nivel înalt de la Port Louis, din Insulele Mauritius.

– La 16 octombrie 2004 „Radio3Net” a devenit primul radio românesc care emite exclusiv pe internet, iar în 2005 Papa Benedict al XVI-lea a acordat, pentru prima oară în istoria papalităţii, un interviu televizat difuzat de canalul public polonez TVP1. Materialul a fost difuzat în data de 16 octombrie, la aniversarea alegerii Papei Ioan Paul al II-lea, zi care, în Polonia, a fost declarată „Ziua Papei”. Sfântul Părinte a acordat interviul în limba italiană la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo.

– În fine, pe 16 octombrie 2012 doi români au furat, în două minute, şapte tablouri (picturi în ulei şi acuarele) de la Muzeul Kunsthal din Roterdam în valoare estimată de 18 milioane de euro. Pânzele erau semnate de Picasso, Matisse, Monet şi Gauguin.

– La 16 octombrie s-au născut: lexicograful american Noah Webster, cel care a iniţiat seria de dicţionare care-i poartă numele (1758); scriitorul şi poetul irlandez Oscar Wilde (1854); dramaturgul şi prozatorul român Mihail Sorbul (1885); agronomul român Gheorghe Ionescu-Siseşti, întemeietorul Institutului de Cercetări Agronomice (1885); dramaturgul american Eugene O’Neill, laureat Nobel (1888); fizicianul român Alexandru Proca (1897); fotbalistul şi antrenorul român Mircea David, supranumit „Il Dio”, portar de legendă în fotbalul românesc (1914); poetul, prozatorul, dramaturgul, sculptorul şi graficianul german Günter Grass, laureat al Premiul Nobel (1927); actorul american Tim Robbins (1958) şi cântăreaţa şi producătoarea suedeză de muzică pop Loreen, câştigătoare a concursului Eurovision din 2012, cu melodia „Euphoria” (1983).

– În 16 octombrie au murit: pictorul german Lucas Cranach cel Bătrân (1553); Papa Grigore al XIV-lea (1591); regina Franţei Maria Antoaneta (ghilotinată în 1793); medicul român Gheorghe A. Polizu, creatorul şcolii de anatomişti români (1886); actorul român Constantin I. Nottara (1935); diplomatul şi politicianul nazist Joachim von Ribbentrop (1946); generalul şi omul politic american George Marshall, laureat al Premiului Nobel pentru Pace şi iniţiator al Planului ce-i poartă numele (1959); actriţa britanică Deborah Kerr (2007) şi actorul american de film Ed Lauter (2013).

Septimiu Cioloboc

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri