Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte- 18 mai

Oameni & Fapte- 18 mai

Publicat de radiomures, 18 mai 2015, 08:04

– Astăzi este „Ziua Internaţională a Muzeelor”, marcată din anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), cu sediul la Paris.

– La data de 18 mai 1388 s-a încheiat construirea şi a avut loc sfinţirea bisericii mari a Mănăstirii Cozia (din judeţul Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti. Cozia a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole.

Mult mai târziu, în anul 1765, un incendiu de proporţii a distrus o mare parte din oraşul canadian Montreal.

– În ziua de 18 mai 1804 Senatul Franţei îl proclama pe Napoleon Bonaparte ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815).
Napoleon a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase la Catedrala Notre Dame din Paris. La câţiva ani distanţă, pe 18 mai 1812, asasinul englez John Bellingham a fost spânzurat în public, la o săptămână după ce l-a împuşcat mortal pe premierul britanic Spencer Perceval.

– La 18 mai 1848 Dieta de la Cluj, în care românii (deşi majoritari) nu erau reprezentaţi decât de un singur deputat, a votat „unirea” Transilvaniei cu Ungaria. Ceva mai apoi, în anul 1897, a fost publicat, la Londra, romanul „Dracula” al scriitorului irlandez Bram Stoker. Însă Dracula nu i-a speriat pe oameni atât de tare precum vestita cometă Halley, a căreri coadă a trecut pe lângă Terra, în noaptea de 18/19 mai 1910. Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă, mulţi crezând atunci că a venit vremea Judecăţii de Apoi.

– În 18 mai 1923 fizicianul român de origine germană Hermann Oberth a susţinut examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare”, editată, în acelaşi an, la München. Lucrarea avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. Unii cu aspiraţii cosmice, alţii cu preocupări josnice: la 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, a început deportarea masivă a tătarilor din Peninsula Crimeea înspre Asia Centrală. Mai apoi, în 18 mai 1956, o echipă elveţiană de alpinişti realiza prima ascensiune a vârfului Lhotse din Munţii Himalaya, înalt de 8.516 metri.
– La data de 18 mai 1965 spionul israelian Eli Cohen a fost spânzurat în Damasc, capitala Siriei, iar după exact patru ani americanii lansau naveta spaţială „Apollo 10” cu misiunea de a simula o aselenizare. Alţii n-au umblat cu simulări, astfel că, pe 18 mai 1974, în deșertul Rajahstan din provincia Pokhran (la graniţa cu Pakistanul), India a detonat cu succes prima sa armă nucleară, devenind a şasea ţară care posedă această armă. Aşa că nu întâmplător s-a semnat la Geneva, în 1977, sub egida ONU, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile.

– La 18 mai 1980 vulcanul Sfânta Elena din statul american Washington a erupt, provocând moartea a 57 de oameni și pagube în valoare de 3 miliarde de dolari. Tot atunci a avut loc masacrul de la Gwangju, din Coreea de Sud, unde guvernul a reprimat violent demonstraţiile studenţeşti pentru reforme democratice. Rezultatul: 207 morţi şi circa 1.000 de grav răniți, semn că, uneori, guvernele bat vulcanii.

– La 18 mai s-au născut: poetul persan Omar Khayyám (1048); filosoful englez Bertrand Russell, laureat al Premiului Nobel (1872); arhitectul americano-german Walter Adolph Gropius (1883); filosoful şi juristul român Mircea Djuvara (1886); poetul și eseistul român Eugeniu Speranția (1888); scriitorul islandez Gunnar Gunnarsson (1889); filosoful germano-american Rudolf Carnap (1891); regizorul american de film Frank Capra (1897); chimistul american Vincent du Vigneaud, laureat al Premiului Nobel (1901); cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (1913); cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea (1920); fizicianul german Peter Grünberg, laureat al Nobel-ului (1939); magistratul italian Giovanni Falcone, mare duşman al Mafiei (1939); muzicianul român Michael Creţu (1957); jucătorul francez de tenis Yannick Noah (1960) şi cântăreața germană Sandra Ann Lauer, fosta soţie a lui Michael Creţu (1962).

– În 18 mai au murit: dramaturgul şi prozatorul francez Pierre-Augustin de Beaumarchais (1799); sculptorul român de origine germană Karl Storck (1887); compozitorul și pianistul spaniol Isaac Albéniz (1909); compozitorul și dirijorul austriac Gustav Mahler (1911); prozatorul român Ioan Adam (1911); prozatorul și dramaturgul american de origine armeană William Saroyan (1981); actrița americană Elizabeth Montgomery (1995); jurnalista română Jeana Gheorghiu, realizatoare de emisiuni de radio şi televiziune (2007); sociologul şi publicistul maghiar din România Gall Ernö (2000);
scriitorul român Mircea Horia Simionescu (2011); istoricul, scriitorul şi profesorul american de origine română Radu Florescu (2014) şi cântăreţul şi actorul american Jerry Vale (2014).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS