Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte-23 aprilie

Radio România Mureș

Publicat de radiomures, 23 aprilie 2015, 06:10

– Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. În România este „Ziua Forţelor Terestre”, marcată în ziua patronului spiritual al acestora, Sfântu Gheorghe, dar şi „Ziua Feroviarilor” , deoarece, în 23 aprilie 1880, a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Astăzi este şi „Ziua Bibliotecarului din România”, zi ce coincide cu „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor” („Copyright”) instituită de UNESCO în 1995.

– La 23 aprilie 1348 regele englez Eduard al III-lea fonda „Ordinul Jartierei”, un ordin cavaleresc britanic, iar în anul 1400 Alexandru cel Bun urca pe tronul Moldovei. Fără a întinde… jartiera, domnia lui a fost una dintre cele mai lungi din istoria României (până în ianuarie 1432).

– În 23 aprilie 1887 a avut loc sfinţirea Catedralei Mitropolitane de la Iaşi, eveniment naţional la care a luat parte şi regele Carol I al României. La data de 23 aprilie 1910 începea, la Bucureşti, Congresul de constituire a Partidului Naţionalist-Democrat, condus de Nicolae Iorga şi A. C. Cuza. Rămânem în capitala noastră, pentru a vă spune că, în anul 1921, s-a semnat Convenţia de alianţă defensivă dintre România şi Cehoslovacia. La fix 41 de ani distanţă, pe 23 aprilie 1962, comuniştii români anunţau, într-o plenară, încheierea cooperativizării agriculturii, proces început în martie 1949 și care, teoretic, trebuia să se realizeze pe baza liberului consimțământ al țăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri și violențe.

– Primele teste de zbor ale navetei sovietice „Soiuz-1”, efectuate la data de 23 aprilie 1967, s-au soldat cu un dezastru: cosmonautul Vladimir Komarov a murit când, la aterizare, paraşutele au rămas închise, iar capsula s-a făcut una cu pământul.

– În ziua de 23 aprilie 1999 regele Spaniei înmâna poetului Jose Hierro „Premiul Cervantes” pe 1998, considerat drept Premiul Nobel al Literaturii de limbă spaniolă. Trofeul a fost înmânat în ziua morții lui Cervantes, la Universitatea din Alcala de Henares, localitatea în care s-a născut creatorul personajului „Don Quijote”.

– La 23 aprilie 2001 compania americană „Intel” lansa pe piaţă procesorul „Pentium 4”, iar după doi ani, în 23 aprilie 2003, s-au închis toate școlile din Beijing, din cauza virusului SARS (Sindromul Acut Respirator Sever).

– În ziua de 23 aprilie s-au născut, între alţii: poetul şi dramaturgul englez William Shakespeare (1564); pictorul britanic Joseph William Turner (1775); fizicianul german Max Planck, laureat al Premiului Nobel (1858); patologul danez Johannes Andreas Grib Fibiger, câştigător al Nobel-ului pentru Medicină (1867); compozitorul şi dirijor român de origine italiană Alfonso Castaldi (1874); compozitorul rus Serghei Prokofiev (1891); scriitorul român Gib I. Mihăescu (1894); scriitorul american de origine rusă Vladimir Nabokov (1899); poetul și dramaturgul român Grigore Sălceanu (1901); scriitorul islandez Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel (1902); scriitorul francez Maurice Druon (1918); compozitorul român Edmond Deda (1921); prozatorul şi dramaturgul român Pavel Chihaia (1922); actrița americană Shirley Temple (1928); handbalistul român Michael Redl (1936); muzicianul american Roy Orbison (1936) şi actorul român Geo Costiniu (1950).

– La data de 23 aprilie au încetat din viaţă: poetul şi dramaturgul englez William Shakespeare (1616); scriitorul spaniol Miguel de Cervantes (1616); poetul englez William Wordsworth (1850); bancherul și politicianul american Charles Gates Dawes, laureat al Nobel-ului pentru Pace (1951); dramaturgul și ziaristul francez Maurice Clavel (1979); actrița americană Paulette Goddard (1990); scriitoarea australiană Pamela Lyndon Travers, autoarea personajului „Mary Poppins” (1996); actorul britanic Sir John Mills (2005); politicianul şi preşedintele rus Boris Elțîn (2007) şi omul de afaceri japonez Norio Ohga, considerat „părintele CD-urilor” (2011).

Septimiu Cioloboc

Foto: www.businessmagazin.ro

Grav accident pe B-dul Pandurilor din municipiul Târgu Mureș
Eveniment vineri, 4 septembrie 2026, 09:34

Grav accident pe B-dul Pandurilor din municipiul Târgu Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș intervin cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD,...

Grav accident pe B-dul Pandurilor din municipiul Târgu Mureș
Bărbat, atacat de urs în Mureș
Eveniment joi, 3 septembrie 2026, 14:15

Bărbat, atacat de urs în Mureș

Polițiștii au intervenit aseară în localitatea Sângeorgiu de Pădure, după un apel la 112 care semnala faptul că o persoană a fost atacată...

Bărbat, atacat de urs în Mureș
Prima ediţie a September Fest, la Băile Tuşnad
Eveniment miercuri, 2 septembrie 2026, 14:41

Prima ediţie a September Fest, la Băile Tuşnad

Prima ediţie a evenimentului comunitar September Fest are loc sâmbătă, 5 septembrie, în staţiunea Băile Tuşnad, reunind expoziţii ale...

Prima ediţie a September Fest, la Băile Tuşnad
Târgu Mureș intră în două rețele europene dedicate patrimoniului Art Nouveau
Eveniment miercuri, 2 septembrie 2026, 14:03

Târgu Mureș intră în două rețele europene dedicate patrimoniului Art Nouveau

Târgu Mureșul se alătură la două importante inițiative europene dedicate patrimoniului Art Nouveau, Réseau Art Nouveau Network și Art Nouveau...

Târgu Mureș intră în două rețele europene dedicate patrimoniului Art Nouveau
Eveniment miercuri, 2 septembrie 2026, 13:42

Hotelul din Saturn, amendat cu 10.000 lei

Hotelul din Saturn, unde zeci de persoane au acuzat stări de rău în urma unei posibile intoxicaţii alimentare, amendat cu 10.000 lei Unitatea a...

Hotelul din Saturn, amendat cu 10.000 lei
Eveniment miercuri, 2 septembrie 2026, 12:05

„Taste of Transylvania” își deschide mâine porțile

Satul de vacanță Boroș din Lunca de Jos de pe Valea Ghimeșului din județul Harghita este pentru a cincea oară gazda renumitului festival care...

„Taste of Transylvania” își deschide mâine porțile
Eveniment marți, 1 septembrie 2026, 15:58

Ştiinţă, artă, muzică şi tehnologie la MindFormers, în fostă fabrică de ţigarete din Sfântu Gheorghe

Cea de-a doua ediţie a MindFormers, va avea loc între 16 şi 19 septembrie la fosta fabrică de ţigarete din Sfântu Gheorghe si este un eveniment...

Ştiinţă, artă, muzică şi tehnologie la MindFormers, în fostă fabrică de ţigarete din Sfântu Gheorghe
Eveniment marți, 1 septembrie 2026, 14:01

Constructorul Institutului Inimii critică dur birocrația și blocajele din sistem

Noua clădire a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a fost ridicată de la zero în mai puțin de...

Constructorul Institutului Inimii critică dur birocrația și blocajele din sistem