Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte- 25 iunie

Oameni & Fapte- 25 iunie

Publicat de radiomures, 25 iunie 2015, 06:05

– Astăzi este ziua Croaţiei şi Sloveniei, state care în 1991 şi-au proclamat independenţa, ieşind din componenţa RSF Iugoslavia. Azi e şi Sărbătoarea Naţională a Republicii Mozambic, ţară în care se aniversează proclamarea independenţei din 1975.

– Din 25 iunie 1441 datează prima mențiune a Adunării Țării în Moldova. În anul 1795 s-a înființat, la Paris, „Biroul de longitudini”, cu scopul de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie. Tot în 25 iunie 1795 abdica ultimul rege polonez, Stanislaw August Poniatowski.

– La 25 iunie 1899 s-a deschis Muzeul de Istorie din Sighişoara, fondat de medicul şi colecţionarul Josef Bacon, care l-a denumit „Alt Schässburg” (Sighişoara Veche). Muzeul funcţionează în Turnul cu Ceas, un adevărat simbol al oraşului, şi este singurul muzeu din țară organizat pe verticală și nu pe orizontală, accesul făcându-se prin urcarea dintr-o sală în alta.
Pe 25 iunie 1910 a avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc”, lucrare a compozitorului rus Igor Fiodorovici Stravinski, iar în 1923 a fost înfiinţat Fotbal Club Rapid Bucureşti, de către un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa, sub numele de „Asociaţia Culturală şi Sportivă CFR”.

– În 25 iunie 1950 începea „Războiul Coreei”, prin invadarea Coreei de Sud de către trupe nord-coreene, război încheiat la 27 iulie 1953, prin armistiţiul de la Panmunjon, dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea. După exact cinci ani, în 1955 se înfiinţa, la Bucureşti, Biblioteca Centrală de Stat (azi Biblioteca Naţională a României), instituţie modernă, conform standardelor UNESCO.

– La data de 25 iunie 1984 s-au inaugurat oficial lucrările de construcţie a „Casei Poporului” (Palatul Parlamentului de astăzi) şi a bulevardului „Victoria Socialismului” (azi, Bulevardul Unirii) din Bucureşti. În 1992 s-a lansat procesul de Cooperare Economică a Mării Negre. A doua zi, şefii de stat şi de guvern din 11 ţări din zona Mării Negre (inclusiv România) au semnat, la Istanbul, „Declaraţia reuniunii la nivel înalt privind Cooperarea Economică a Mării Negre” şi „Declaraţia de la Bosfor”.

– În 25 iunie 1998 s-a instituit Ordinul „Steaua României”, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer şi Cavaler) – cel mai înalt ordin naţional românesc – pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

– La 25 iunie s-au născut: arhitectul şi sculptorul spaniol Antoni Gaudí (1852); chimistul şi fizicianul german Walther Nernst, laureat al Nobel-ului, unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne şi cel care a enunţat principiul al treilea al termodinamicii (1864); fizicianul, matematicianul şi inventatorul româno-german Hermann Oberth, fondator al astronauticii moderne (1894); scriitorul englez George Orwell (1903); fizicianul german Johannes Hans Daniel Jensen, laureat al Nobel-ului (1907); filosoful şi logicianul american Willard Quine (1908); biochimistul american William Howard Stein, laureat al Nobel-ului (1911); pictorul român Paul Gherasim (1925); istoricul român Şerban Papacostea (1928); fizicianul rus Alexei Abrikosov, câştigător al Premiului Nobel (1928); mezzo-soprana română Iulia Buciuceanu (1931); actorul român Dorel Vişan (1937); poetul, traducătorul şi diplomatul român Stelian Oancea (1938); scriitorul britanic A. J. Quinnell, cunoscut mai ales pentru romanul „Man on Fire” (1940); designerul britanic Bill Moggridge (1943); interpretul şi compozitorul român de muzică folk Doru Stănculescu (1950); jurnalistul şi politicianul român Octavian Știreanu (1952); cântăreața norvegiană de jazz Radka Toneff (1952); scriitorul, ziaristul şi omul politic român George Şerban, iniţiatorul Proclamaţiei de la Timişoara, din 1990 (1954); afaceristul român Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua Bucureşti (1958); scriitorul canadian Yann Martel, cunoscut mai ales pentru romanul de ficţiune „Life of Pi” (1963); cântăreţul britanic de origine greacă George Michael (1963) şi fotbalistul şi antrenorul român Dorinel Munteanu (1968).

– În 25 iunie au murit: compozitorul german Georg Philipp Telemann (1767); avocatul, ziaristul, generalul de armată şi poetul român Alexandru Candiano-Popescu (1901); actorul român Nicolae Gărdescu (1982); istoricul şi filosoful francez Michel Foucault (1984); criticul şi istoricul literar român Şerban Cioculescu (1988); sociologul şi publicistul român Tudor Bugnariu (1988); fizicianul irlandez Ernest Walton, laureat al Premiului Nobel (1995); oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau, inventator al scafandrului autonom, împreună cu Émile Gagnan (1997); actriţa americană de film Farrah Fawcett (2009) şi cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop” (2009).

Septimiu Cioloboc

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș
Eveniment joi, 22 octombrie 2026, 13:58

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș

Municipiul Târgu Mureș va găzdui, în perioada 8–9 iunie 2027, cea de-a doua ediție a Forumului Forțelor pentru Operații Speciale din...

Drone și tehnologii militare de ultimă generație, la SEESOF 2027, în Târgu Mureș
Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 14:07

Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe

Interesul publicului pentru acest eveniment este foarte mare. Cele peste 1.000 de locuri gratuite, oferite pentru zilele porților deschise...

Astăzi își deschide porțile Muzeul Comunismului din Sf.Gheorghe
Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 13:00

Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956

Vineri sunt programate la Sfântu Gheorghe mai multe evenimente: depuneri de coroane de flori în mai multe locații din municipiu, dar și...

Comemorări dedicate împlinirii a 70 de la Revoluţia Ungară din 1956
Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 12:15

Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu

Patru persoane au fost rănite şi sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în urma unui...

Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN1, între Avrig şi Bradu
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 10:17

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă de la Păltiniş Arena, pe 7 noiembrie

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă udă va fi organizat în 7 noiembrie, în staţiunea Păltiniş, participarea fiind gratuită pentru...

Primul concurs de schi şi snowboard pe iarbă de la Păltiniş Arena, pe 7 noiembrie
Eveniment miercuri, 21 octombrie 2026, 08:08

Trei locuințe cuprinse de incendiu la Gălăuțaș, Harghita

Trei locuințe din localitatea Gălăuțaș, județul Harghita, au fost cuprinse de un incendiu izbucnit în această dimineață. Flăcările au...

Trei locuințe cuprinse de incendiu la Gălăuțaș, Harghita
Eveniment marți, 20 octombrie 2026, 11:00

Magie de Hallooween și concurs foto la Zoo Târgu Mureș

Sâmbătă, între orele 19:00 și 23:00, porțile instituției se vor deschide pentru o seară plină de mister, magie și educație ecologică,...

Magie de Hallooween și concurs foto la Zoo Târgu Mureș
Eveniment marți, 20 octombrie 2026, 08:44

Mureș: Accident cu un mort și un rănit grav, la Saschiz

O femeie a murit și o alta a fost grav rănită, în urma unui accident rutier petrecut, aseară, în Saschiz, județul Mureș. Ambele victime se...

Mureș: Accident cu un mort și un rănit grav, la Saschiz