Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Oameni & Fapte – 4 noiembrie

Oameni & Fapte  – 4 noiembrie

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 noiembrie 2021, 06:00

– Este cea de-a 308-a zi a lui 2021. Au mai rămas 57 de zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:08 şi va apune la ora 17:02.

– În 1862 inventatorul american Richard Gatling breveta mitraliera, iar în 1869 era publicat, în SUA, primul număr al revistei științifice „Nature”, cel mai influent şi cel mai citat săptămânal din lumea ştiinţifică mondială. La data de 4 noiembrie 1873 americanul John B. Beers a patentat prima coroană dentară din aur și tot atunci, un alt american pus pe invenţii, Anthony Iske, a patentat maşina de tăiat carnea în felii. În 1879 a fost patentată prima maşină de marcat, care calcula, înregistra şi controla vânzările, mașină inventată de americanul James Ritty.

– În 1899 s-a publicat, în premieră, „Interpretarea viselor” – cartea medicului neuropsihiatru austriac Sigmund Freud, iar exploratorul englez Howard Carter descoperea la 4 noiembrie 1922, în Egipt, mormântul faraonului Tutankamon. În 1928, la microfonul Radiodifuziunii Române a fost invitat primul actor, Victoria Mierlescu, ce a susţinut un recital de poezie, la câteva zile după emisia inaugurală a Radioului public (1 noiembrie).

– În 1919 au avut loc primele cursuri universitare de jurnalism în România. Profesorul Iordan Radu, specialist în drept, începea seminarul de Ziaristică, după model german, la Universitatea Daciei Superioare Cluj, Facultatea de Știinte Juridice și de Stat.

– În 1929 s-a născut scriitoarea indiană şi astrologul Shakuntala Devi, femeia supranumită „calculatorul uman” pentru capacitatea extraordinară de a face calcule matematice complexe în minte. Astfel, în 1980, la Imperial College din Londra, a înmulţit corect două numere a câte 13 cifre, în 28 de secunde, performanţă cu care a intrat în „Cartea Recordurilor”.

– În 1946 a început să funcţioneze oficial UNESCO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, instituţie specializată a ONU, cu sediul la Paris, iar în 1950 se semna, la Roma, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului. La 4 noiembrie 1978 s-a inaugurat nodul hidrotehnic de la Stânca-Costeşti, pe râul Prut, construit cu URSS (astăzi la graniţa cu Republica Moldova). Una dintre cele mai frumoase, dar şi mai utile construcţii hidrotehnice din ţară, Barajul de la Stânca-Costeşti, din judeţul Botoşani, se situează pe locul al doilea în România ca volum de apă, după Porţile de Fier I.

– În 1979 un grup de studenţi iranieni, susţinători ai ayatollahului Khomeini, a atacat şi ocupat Ambasada americană de la Teheran, luând prizonieri 52 de diplomaţi, pe care i-au ţinut în captivitate 444 zile. Criza a provocat ruperea relaţiilor diplomatice între Iran şi SUA. Pe 4 noiembrie 1980 republicanul american Ronald Reagan devenea cel de-al 40-lea preşedinte al SUA, iar în 1995 Yitzhak Rabin, general, om politic israelian laburist şi prim-ministru, era asasinat de către un extremist evreu, la Tel Aviv, în cursul unui mare miting pentru pace. Yitzhak Rabin a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1994, împreună cu Shimon Peres – ministrul de externe israelian din epocă, şi Yasser Arafat – şeful Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei.

– În 2008 politicianul democrat american Barack Obama a fost ales cel de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, primul afro-american în această funcţie, iar la 4 noiembrie 2015 premierul român Victor Ponta a demisionat în urma unor proteste de stradă ce au durat mai multe zile, oamenii fiind nemulţumiţi de modul în care autorităţile au tratat tragedia de la clubul „Colectiv” din București, din 31 octombrie 2015. În aceeaşi zi Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, şi-a depus demisia.

– Tot în 4 noiembrie 2015, la Palatul Cotroceni din București, a avut loc reuniunea la nivel înalt a statelor din Europa Centrală şi de Est, la care șefii de stat au adoptat declaraţia comună privind „Solidaritatea aliată şi responsabilitatea comună”, în care este subliniată necesitatea întăririi flancului estic al NATO şi angajamentul alocării a 2% din PIB apărării.

– La 4 noiembrie 2019 Guvernul Ludovic Orban (1), al 129-lea al României, era învestit de Parlament. Cabinetul a fost demis prin moțiune de cenzură la 14 martie 2020, dar a fost reînvestit de Parlamentul României pe fondul răspândirii coronavirozei. A fost primul guvern liberal de la cel din 2008, al lui Călin Popescu Tăriceanu.

– La 4 noiembrie s-au născut: pictorul italian Guido Reni (1575); omul politic și dramaturgul irlandez Richard Brinsley Sheridan (1751); preotul şi istoricul român Gavriil Pop (1818); omul politic și ministrul român Barbu Alexandru Ştirbei (1872); medicul, omul politic și ministrul român Nicolae Lupu (1876); inginerul irlandez Harry Ferguson, care a dezvoltat tractorul agricol (1884); scriitorul austriac Felix Braun (1885); juristul, sociologul, omul politic comunist și ministrul român Lucreţiu Pătrăşcanu (1900); pictorul peisagist american de origine italiană Luigi Lucioni (1900); sociologul, juristul şi istoricul român Henri H. Stahl (1901); compozitorul român Ion Vasilescu (1903); fizicianul britanic de origine poloneză Sir Joseph Rotblat, laureat Nobel pentru Pace (1908);

afacerista americană Ruth Handler, creatoarea celebrei păpuşi Barbie (1916); actorul american de film Martin Balsam (1919); cântăreaţa portugheză de fadó Lucilia do Carmo (1919); magnatul olandez Fredy Heineken, patronul firmei olandeze de bere „Heineken” (1923); medicul pediatru şi profesorul român Valeriu Popescu (1924); actriţa americană Doris Roberts, laureată a mai multor Premii Emmy (1925); generalul de brigadă, scriitorul român şi jurnalistul militar Oliver Lustig, supravieţuitor al lagărului de exterminare de la Auschwitz și autor de cărţi despre Holocaust şi despre cel de-Al Doilea Război Mondial (1926); scriitoarea indiană şi astrologul Shakuntala Devi, supranumită „calculatorul uman”, datorită capacităţii ei extraordinare de a realiza calcule matematice complexe în minte (1929); Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului şi al întregii Albanii (1929); scriitorul, poetul, scenaristul şi traducătorul român Horia Aramă (1930); actorul român, scenaristul, producătorul şi regizorul de teatru Boris Petroff (1939); muzicologul român Alice Mavrodin (1941); dirijorul australian Richard Gill, specializat în muzică de operă, de teatru, vocală şi corală (1941); omul politic, ministrul și fostul preşedinte român Traian Băsescu, fost primar al Municipiului București (1951); actorul american Matthew McConaughey (1969); rapperul american Puff Diddy (1969); fostul fotbalist portughez Luis Figo (1972) și editoarea americană de modă Ty Alexander (1976).

– În 4 noiembrie au murit: compozitorul german Felix Mendelssohn-Bartholdy (1847); pictorul academist francez Paul [Hippolyte] Delaroche (1856); scriitorul, publicistul şi traducătorul român Nicolae I. Basilescu (1904); arheologul suedez Oscar Montelius, fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (1921); compozitorul francez Gabriel Fauré (1924); omul politic român de extremă dreaptă Alexandru C. Cuza, creatorul doctrinei naţionaliste creştine (1947); compozitorul, muzicologul şi pianistul francez Joseph Canteloube (1957); eseista română, criticul și istoricul literar Elena Vianu, soţia esteticianului Tudor Vianu (1965); poetul, prozatorul, eseistul şi dramaturgul român Traian Chelariu (1966); compozitorul maghiar Szabó Ferenc (1969); dramaturgul, poetul, prozatorul şi publicistul român Tudor Muşatescu (1970); inginerul român Plautius Andronescu, specialist în domeniul aparaturii electrotehnice (1975); regizorul de teatru şi profesorul român Moni Ghelerter (1979); regizorul de film, scenaristul, producătorul şi actorul francez Jacques Tati (1982); pictorul american Sam Francis (1994); generalul și premierul israelian Ytzhak Rabin, laureat Nobel pentru Pace (asasinat în 1995); fizicianul român Vladimir Ţopa (2006); autorul american de literatură science fiction, regizorul şi producătorul de film Michael Crichton, care a scris romanul „Jurassic Park” (2008);

jurnalistul american Andrew Aitken „Andy” Rooney, prezentatorul popularului program de analiză politică „60 minutes” al postului american de televiziune CBS (2011); compozitorul român de etnie maghiară Horváth Károly (2015); istoricul, antropologul și profesorul francez René [Noël Théophile] Girard, filosof al științelor sociale (2015); compozitorul francez Jean-Jacques Perrey, pionier al muzicii electronice din anii ’50 (2016); scriitorul şi criticul literar spaniol José de la Colina (2019); biologul, omul politic și profesorul Ion Dediu din Republica Moldova, unul din fondatorii principali ai ecologiei teoretice moderne (2019) și chitaristul, clăparul şi solistul britanic Ken Hensley, parte din formula originală a formației rock britanice „Uriah Heep” (2020).

Septimiu Cioloboc

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS